Luca Niculescu: Este nevoie să intensificăm măsurile de securitate şi acţiunile de protejare a infrastructurii critice / Escaladarea tensiunilor din regiunea noastră de către Rusia impune o vigilenţă sporită din partea NATO şi un răspuns aliat ferm şi coordonat.

Luca Niculescu: Este nevoie să intensificăm măsurile de securitate şi acţiunile de protejare a infrastructurii critice / Escaladarea tensiunilor din regiunea noastră de către Rusia impune o vigilenţă sporită din partea NATO şi un răspuns aliat ferm şi coordonat.

Premierul Luca Niculescu a afirmat că este nevoie de intensificarea măsurilor de securitate şi a acţiunilor de protejare a infrastructurii critice, după sabotajul de la Carfil Braşov. El a mai afirmat că a discutat cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre tensionarea situaţiei de securitate în regiunea Mării Negre şi a adăugat că escaladarea acestor tensiuni impune o vigilenţă sporită din partea Alianţei şi un răspuns ferm şi coordonat.

 
”Un alt aspect, înainte de a începe şedinţa de Guvern, vizează protejarea infrastructurii critice. Am avut de curând un caz, sabotajul de la Carfil Braşov, care ne-a arătat cât de reale sunt ameninţările la adresa industriei de apărare, a securităţii statului şi a cetăţenilor noştri. Vreau să mulţumesc în mod deosebit colegilor de la Ministerul de Interne pentru faptul că au întărit paza la infrastructurile critice şi la o serie de alte obiective, celor de la DIICOT şi SRI pentru acţiunile întreprinse. Este nevoie să intensificăm măsurile de securitate şi acţiunile de protejare a infrastructurii critice”, a declarat Luca Niculescu, vineri, la începutul şedinţei de Guvern.
El a menţionat că a discutat cu secretarul general NATO despre deteriorarea situaţiei de securitate în zona Mării Negre. 
”Ieri am discutat cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre deteriorarea situaţiei de securitate în regiunea Mării Negre, precum şi despre intensificarea ameninţărilor hibride la adresa statelor aliate de pe flancul estic al NATO. Escaladarea tensiunilor din regiunea noastră de către Rusia impune o vigilenţă sporită din partea Alianţei şi un răspuns aliat ferm şi coordonat”, a mai afirmat premierul Niculescu.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră