Premierul Luca Niculescu a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri vor fi rezolvate problemele urgente de finanţare din sănătate şi vor fi asiguraţi banii pentru medicamente, materiale sanitare şi servicii medicale, inclusiv pentru pacienţii înscrişi în programe naţionale de sănătate. Niculescu a mai anunţat că tot în această şedinţă vor fi transferaţi bani şi către comunităţi locale, pentru investiţii în agricultură, dar şi pentru finalizarea proiectelor finanţate prin PNRR.
Niculescu a declarat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern că Executivul va lua măsuri de rectificare bugetară.
”Vom rezolva în şedinţa de Guvern de azi problemele urgente de finanţare din sănătate, pentru că finanţarea sistemului medical este vitală. Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor primi azi, prin această primă rectificare bugetară realizată, sume prin care asigurăm medicamente, materiale sanitare, servicii medicale pacienţilor, inclusiv celor înscrişi în programe naţionale de sănătate şi prin reaşezarea pe care o vom decide azi în buget, asigurăm resursele pentru plata tuturor pensiilor până la sfârşitul anului a drepturilor copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi. Vom transfera, de asemenea, banii necesari pentru comunităţi locale, investiţii în agricultură şi finalizarea proiectelor finanţate prin PNRR”, a declarat premierul Niculescu.
El a explicat că este astfel readusă instabilitatea după o lungă perioadă de incertitudine politică.
”Readucem astfel stabilitatea după o lungă perioadă de incertitudine politică, care a însemnat şi incertitudine financiară, păstrând în acelaşi timp disciplina bugetară. Iar până la sfârşitul acestui an vom prezenta o a doua reaşezare a bugetului pentru a asigura continuitatea serviciilor publice din sănătate, educaţie, securitate naţională şi din toate domeniile de activitate, iar între timp, domnul ministru al Finanţelor va prezenta un raport privind starea finanţelor ţării. De asemenea, Guvernul trebuie să menţină, după, cum am spus, echilibrele bugetare. Rectificarea bugetară de azi dovedeşte acest lucru”, a mai transmis premierul Niculescu.
