Incendiile catastrofice din Australia sunt, în principal, cauzate de secetă şi căldura extremă, însă zeci de oameni sunt vinovaţi direct de o parte dintre ele, au transmis oficialii, citaţi de CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia a pus sub acuzare cel puţin 24 de persoane pentru că au incendiat intenţionat vegetaţia în statul New South Wales.

Începând cu 8 noiembrie, poliţia din acest stat a acţionat în justiţie 183 de persoane, dintre care 40 sunt minore, pentru infracţiuni legate de incendii, se arată într-un comunicat. Acţiunile legale acoperă o arie largă, de la avertismente la acuzaţii penale.

Din total, 53 de oameni au primit avertismente pentru că nu au respectat interdicţia totală privind focul şi 47 sunt acuzaţi că au aruncat tigări sau chibrituri aprinse pe pământ. 

Cel puţin 24 de oameni au murit pe întreg teritoriul australian de la izbucnirea incendiilor în toate statele australiene, însă New Sounth Wales este cel mai afectat. 

Aproximativ 18 milioane de acri de pământ au fost afectaţi de incendii, în majoritate păduri şi parcuri naţionale. Jumătate de miliard de animale au avut de suferit doar în New South Wales, iar milioane de exemplare au murit, potrivit ecologiştilor de la Universitatea din Sydney. 

Poliţia a luat măsuri severe privind interdicţia de foc în statul australian. Doar weekendul trecut, trei oameni au fost acuzaţi că au încălcat această măsură.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.