Autorităţile au recuperat în noaptea de luni spre marţi una dintre cutiile negre ale avionului militar rus care s-a prăbuşit în Marea Neagră, în apropiere de Soci, relatează Russia Today.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“În cursul operaţiunilor de căutare, una dintre cutiile negre a fost găsită sub cabina aeronavei”, a spus o sursă militară, adăugând că alte două cutii negre, aflate în zona cozii, nu au fost localizate deocamdată.

Potrivit agenţiei TASS, cutia neagră a fost scoasă din apă şi va fi trimisă la Moscova, unde va fi examinată de specialişti din Ministerul rus al Apărării.

“Una dintre teoriile-cheie pentru tragedie, în acest moment, este că obiecte străine au intrat în motor”, a afirmat sursa, adăugând că alte cauze posibile, precum o eroare de pilotaj sau o problemă tehnică, sunt anchetate de asemenea.

Cel puţin 12 cadavre au fost scoase deocamdată din apă, a declarat o sursă din poliţie pentru RIA Novosti.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, avionului Tu-154 s-a prăbuşit în Marea Neagră la câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul Soci. Toţi cei 92 de oameni aflaţi la bord au murit.

Aeronava se îndrepta spre Latakia, în Siria, unde corul Alexandrov, al Armatei ruse, precum şi mai mulţi voluntari şi jurnalişti, urmau să ia parte la evenimente organizate cu ocazia Crăciunului şi Anului Nou.

Luni, în Rusia a fost declarată zi de doliu naţional în memoria victimelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.