Trei femei au fost ucise, iar un bărbat a fost grav rănit la un centru comercial din Burlington, în statul Washington, a anunţat poliţia, revizuind un bilanţ iniţial de patru morţi, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia a dat publicităţii o fotografie în care apare presupusul atacator, care a fugit de la faţa locului înarmat cu o puşcă.

Cascade Mall şi magazinele din zonă au fost evacuate, iar poliţia a cerut publicului să evite zona respectivă.

Motivul atacului era neclar.

Suspectul, descris ca fiind un "bărbat hispanic îmbrăcat în gri", a fost văzut îndreptându-se către autostrada interstatală 5.

O membră a poliţiei statului, Heather Axtman, a declarat pentru BBC că victimele au fost vizate în magazinul Macy's.

Poliţia a anunţat iniţial că patru persoane au fost ucise, însă a revizuit bilanţul la trei femei ucise, un bărbat rănit grav şi o femeie rănită uşor.

Un purtător de cuvânt al poliţiei statului, Mark Francis, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter că echipe de salvare au intrat în mall "pentru a asista răniţii" şi că persoane au fost evacuate dintr-o biserică din apropiere.

Iniţial s-a crezut că mai multe persoane au deschis focul în mall, însă Francis a declarat ulterior că poliţia crede că este vorba "doar (despre) un atacator".

Francis a precizat că atacatorul a plecat de la faţa locului înainte să sosească poliţia.

Oficiali în domeniul intervenţiei în situaţii de urgenţă au cerut populaţiei să evite zona Cascade Mall, iar circulaţia rutieră pe drumurile principale din aceeaşi zonă a fost închisă.

Burlington se află la aproximativ 105 kilometri nord de Seattle, capitala statului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.