Autorităţile federale americane au anunţat că un bărbat s-a dat drept jucător la echipa de fotbal american San Francisco 49ers şi a înşelat peste două duzini de femei, obţinând astfel aproximativ 1,3 milioane de dolari, relatează Reuters.
FBI-ul i-a arestat pe Daejon Love, în vârstă de 35 de ani, şi pe presupusul său complice, Taylor Jamie Chan, în vârstă de 18 ani, la 24 august, în Boise, Idaho. Cei doi au fost acuzaţi de conspiraţie în vederea comiterii de fraudă electronică şi de fraudă electronică, potrivit Biroului Procurorului General al Statelor Unite din Districtul Oregon. Cei doi bărbaţi se află în continuare în arest federal în Boise.
Într-o schemă care a început în februarie 2022 şi s-a întins pe o perioadă de peste patru ani până la arestările din 24 august, autorităţile afirmă că Love a creat identităţi fictive pentru a cunoaşte femei pe aplicaţii de întâlniri, prezentându-se drept jucător al echipei Niners. Pentru a-şi susţine afirmaţia, el a postat pe reţelele sociale fotografii în care purta echipamentul oficial al echipei şi poza lângă maşini de lux.
Cei doi ar fi creat oportunităţi fictive de investiţii pentru a înşela 26 de victime din California, Idaho, Washington şi Oregon. FBI-ul consideră că există „mult mai multe victime”.
„Love a convins multe dintre victime că se aflau într-o relaţie romantică sinceră, că el era un investitor sofisticat şi că Chan era consilierul său de investiţii care l-a ajutat pe Love să acumuleze o avere în valoare de zeci de milioane de dolari”, a declarat Parchetul General al SUA într-un comunicat.
„Love a avut relaţii romantice cu multe dintre victime şi le-a spus că dorea să construiască o avere şi un viitor împreună. Love promova instrumente de investiţii inexistente şi susţinea că aceste investiţii ar genera profituri uriaşe atât pentru el, cât şi pentru victimele sale.”
Niciuna dintre presupusele victime intervievate nu a declarat că ar fi primit vreun profit din investiţiile lor sau rambursări pentru împrumuturile acordate lui Love şi lui Chan. Biroul Procurorului General al SUA a declarat că Love bloca toate comunicările cu femeile după ce acestea rămâneau fără fonduri de investit sau puneau prea multe întrebări.




























