Arabia Saudită a lansat sâmbătă, de Crăciun, o ofensivă militară ”la scară mare” în Yemen, după ce două persoane au fost ucise, iar alte şapte rănite în primul atac mortal revendicat de către rebeli huthi în regatul saudit în mai bine de trei ani, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Riadul intervine în Yemen din 2015, la conducerea unei coaliţii care susţine forţe guvernamentale yemenite, aflate în război de şapte ani împotriva rebelilor huthi, apropiaţi ai Iranului şi care atacă adesea teritoriul saudit din Yemen.

Apărarea Civilă a regatului a anunţat că două persoane - un saudit şi un yemenit - au fost ucise în acest atac, în regiunea saudită Jazan (sud), la frontiera cu Yemenul.

Huthi au revendicat atacul şi au anunţat că au lansat trei rachete balistice.

”Un proiectil a căzut pe o clădire comercială şi a făcut doi morţi, un saudit şi un rezident yemenit. El a rănit şapte civili, şase saudiţi şi un cetăţean din Bangladesh”, anunţă într-un comunicat autorităţile saudite.

Imediat după acest atac, coaliţia a anunţat că ”pregăteşte o operaţiune militară la scară mare” împotriva rebelilor.

Un purtător de cuvânt huthi, Yahya Saree, a ameninţat regatul, într-un comunicat, cu ”operaţiuni dureroase” în cazul în care îşi continuă ”agresiunea şi crimele”.

Rebelii yemeniţi lansează cu regularitate rachete şi drone în Arabia Saudită vecină, ţintind aeroporturi şi infrastructuri petroliere.

Acesta este însă primul atac soldat cu morţi în regat din 2019 încoace.

Potrivit unor medici yemeniţi, trei persoane au fost ucise, iar alte şase au fost rănite în atacuri aeriene efectuate ca represalii ale coaliţiei militare antihuthi, la nord-vest de capitala yemenită Sanaa, aflată sub controlul rebelilor.

”Trei civili, inclusiv un copil şi o femeie, au fost ucişi, iar alţi şase au fost răniţi în oraşul Ajama”, au declarat AFP medici.

În ultima vreme, confruntările s-au intensificat, iar atacuri aeriene saudite au vizat Sanaa, din cauza cărora capitala yemenită, supusă unei blocade saudite începând din 2016, nu mai poate primi, începând de marţi, avioane ale organizaţiilor umanitare şi ale ONU.

Riadul a anunţat că a ripostat unor drone operate de pe aeroport.

Coaliţia militară antihuthi, care a vizat miercuri o tabără militară huthi la Sanaa, a anunţat joi că a distrus o dronă-capcană care viza aeroportul din Abha, în sudul Arabiei Saudite, fără să provoace victime.

Tot joi, Marina americană (US Navy) a anunţat că a confiscat 1.400 de puşti de asalt de tip AK-47 şi muniţie la bordul unui vapor de pescuit care a plecat, a acuzat ea, din Iran şi care era destinat rebelilor huthi.

Teheranul îşi recunoaşte susţinerea politică a rebelilor, însă dezminte că le-ar furniza armament.

Huthi au cucerit - după ce au preluat controlul asupra Sanaa, în 2014 - cea mai mare parte a nordului Yemenului, în pofida intervenţiei coaliţiei militare conduse de către saudiţi.

Potrivit ONU, războiul din Yemen a cauzat moartea a 377.000 de persoane, dintre care peste jumătate în urma unor cauze indirecte ale războiului - şi anume din cauza lipsei apei potabile, a foametei şi bolilor.

ONU s-a declarat miercuri ”nevoită” să restrângă ajutoareel umanitare acordate Yemenului, din cauza lipsei de fonduri, în timp ce foametea creşte în această ţară devastată de una dintre cele mai grave crize umanitare din lume.

Aproximativ 80% dintre cei peste 30 de milioane de locuitori ai Yemnului depind de ajutoare internaţionale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.