Aproximativ 2.000 de vehcule au părăsit, pe un culoar umanitar, oraşul ucrainean Mariupol, asediat de forţe ruse şi ucrainene separatiste proruse, anunţă marţi primăria, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Alte 2.000 de maşini aşteaptă să iasă din oraş”, anunţă Consiliul Local din Mariupol, care nu precizează câte persoane au fugit din acest oraş portuar, în care condiţiile sunt catastrofale după zile de bombardamente şi de asediu.

Luni, 160 de vehicule au ieşit din oraş, potrivit aceleiaşi surse - un semn al faptului că, în urma unei serii de eşecuri, în lipsa unui armistiţiu ruso-ucrainean, evacuările s-au accelerat, din cauză că în acest oraş cu sute de mii de locuitori nu există apă şi hrană.

Bombardarea unei maternităţi, săptămâna trecută, a provocat un val de indignare în lume.

Culoarul umanitar pe care au ieşit coloane de vehicule asigură o legătură între Mariupol şi Zaporojie, prin Berdiansk, un drum de 270 de kilometri.

Mariupolul, situat la aproximativ 55 km de frontiera cu Rusia şi la 85 km de fieful separatist Doneţk, este cel mai mare oraş care se mai află pe mâna ucrainenilor în bazinul Donbas, în care se află regiunile separatiste ucrainene proruse Doneţk şi Lugansk.

O cucerire de către Moscova  a acestui oraş portuar cu aproximativ 450.000 de locuitori, situat la Marea Azov, ar reprezenta o cotitură importantă a invaziei ruse a Ucrainei.

Ea ar permite o joncţiune între forţe ruse care au venit din Crimeea anexată - care au cucerit deja porturile Berdiansk şi Herson - şi trupe ucrainene separatiste proruse şi ruseşti din Donbas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.