Air France şi-a anulat marţi cele două zboruri Paris-Kiev şi Kiev-Paris, ”având în vedere situaţia de la faţa locului, ca măsură de precauţie”, anunţă luni compania franceză, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Air France va reevalua cu regularitate situaţia şi aminteşyte că situaţia şi siguranţa zborurilor, a clienţilor şi a echipajelor sale sunt un imperativ absolut”, subbliniază compania.

Până în prezent, compania asigura două rotaţii pe săptămână între capitalele celor două ţări, marţea şi duminica.

Compania germană Lufthansa a anunţat că-şi suspendă zborurile către Kiev şi Odesa începând de luni şi până la sfârşitul lui februarie, dar că menţine o legătură la Liov, în vestul Ucrainei.

Franţa le-a recomandat sâmbătă tuturor cetăţenilor francezi să părăsească Ucraina, în contextul în care ameninţarea unei invazii de către Rusia este tot mai prezentă.

”Se recomandă tuturor cetăţenilor francezi al căror sejur în Ucraina nu are un motv imperios să părăsească ţara”, a anunţat diplomaţia franceză în recomandările sale de călătorie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.