România intră într-o nouă fază de incertitudine după demisia premierului Marcel Ciolacu, înlocuit marţi temporar cu ministrul liberal de Interne, după scorul-şoc al extremei drepte în primul tur al alegerilor prezidenţiale, relatează AFP.
Prăbuşirea coaliţiei proeuropene aflate la putere deschide calea unei posibile intrări a extremei drepte la guvernare în urma turului doi, în contextul în care candidatul acesteia George Simion este de-acum favorit în acest stat membru al Uniunii Europene (UE) şi NATO, vecin cu Ucraina.
Plecarea lui Ciolacu şi a Partidului său Social Democrat (PSD, centru-stânga) este ”un cadou făcut domnului Simion şi o greşeală politciă foarte mare”, analizează la AFP profesroul de Ştiinţe Politice Sergiu Mişcoiu.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În cazul în care acesta va fi ales la 18 mai, ”va avea o marjă foarte mare de manevră să numească un premier care ar putea să fie un reprezentant al aripii naţionaliste a PSD, la conducerea unei majorităţi cu partidul său, AUR”, adaugă el.
Rolul său în politica internă este limitat, însă preşedintele român controlează funcţii-cheie, de la şeful Guvernului şi până în justiţie sau serviciile de informaţii şi este influent în politica externă, reprezentând ţara la summituri UE şi NATO.
Înaintea unor negocieri, ministrul de Interne Cătălin Predoiu devine premier interimar, un post pe care l-a mai deţinut în 2012, şi urmează să asigure gestionarea afacerilor curente împreună cu actualii miniştri.
Un fost avocat, în vârstă de 56 de ani, care a deţinut în trecut portofoliul Justiţiei, el este totodată preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL, conservatori).
ABSENTEISMUL TINERILOR
Marcel Ciolacu şi-a anunţat plecarea luni, luând act de eşecul candidatului unic al coaliţiei în alegerile de duminică, Crin Antonescu, în vârstă de 65 de ani, care s-a clasat al treilea, cu 20% dintre voturie exprimate, după primarul de centru al Bucureştiului Nicuşor Dan, cu 20,9% dintre voturile exprimate.
Cursa a fost dominată de către George Simion (40,9%), care a pronit bine pentru ca să învingă în turul doi, potrivit unor analişti, mai puţin dacă ”românii tineri, (cu vârsta cuprinsă între) 18 şi 35 de ani, care au lipsit în masă la urne, se mobilizează”, sublinaiză Mişcoiu.
Victoria acestui fan al lui Donald Trump, în vârstă de 38 de ani, ar arunca România, un membru loial al UE şi o susţinătoare fidelă a Ucrainei, într-o nouă dimensiune, în contextul în care acest suveranist se opune oricărui ajutor militar al Ucrainei şi denunţă cu regularitate ”birocraţii de la Bruxelles”.
România se află în haos după apariţia surprinzătoareb în frunte, în alegerile prezidenţiale din noiembrie, a lui Călin Georgescu, un fost funţcionar de rang înalt, acuzat de criticii săi de faptul că este în favoarea Kremlinului.
Curtea Constituţională a invalidat acest vot şi la exclus pe Georgescu din acetse noi alegeri, în urma unei campanii masive pe TikTok pătată de suspiciuni ale unui amestec rusesc.
Aceasta este o decizie extrem de rară în UE, care a provocat manifestaţii importante şi a crescut furia împotriva premierului Ciolacu, care se află în post din 2023, a cărui imagine este pătată de scandaluri de corupţie.
Această incertitudine politică sporită intervine în contextul în care această ţară cu 19 milioane de locuitori afişează în 2024 cel mai mare deficit public al Celor 27 - de 9,3% din PIB - şi dificultăţi economice.
”Ne aflăm în cea mai complocată situaţie pe care a cunoscut-o România” de la tranziţia sa democratică, după sfârşitul comunismului, rezumă acest expert.
Din cauza acestei instabilităţi, deviza românească, leul, s-a prăbuşit marţi faţă de dolar şi euro şia determinat Banca centrală să intervină pe piaţă, potrivit presei.
Nicuşor Dan a lansat un apel la calm şi şi-a exprimat speranţa ca românii să aleagă în turul doi ”opţiunea schimbării înţelepte şi nu a unei schimbări care să conducă la haos”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...