Un incident aviatic a avut loc, în noaptea de luni spre marţi, pe Aeroportul Băneasa, după aterizarea unui avion al companiei Wizz Air, venit de la Barcelona. Reprezentanţii companiei de handling RAS de pe aeroport au observat că a apărut o flacără sub cabina aeronavei, în momentul în care au cuplat grupul de alimentare electrică la aparatul de zbor. Pentru a evita orice incident, personalul tehnic a retras alimentarea, iar comandantul aeronavei a decis să a declanşeze o ieşire de urgenţă cu tobogan, care însă nu a fost folosită de niciun pasager. Toţi pasagerii au coborât în siguranţă, iar avionul a fost deconectat de la baterii şi va fi supus unei verificări tehnice. ”După conectarea unităţii de alimentare la sol (GPU – Ground Power Unit), piloţii au observat fum în cabina de pilotaj, ca urmare a unei defecţiuni la conexiunea GPU. Pasagerii au fost debarcaţi în siguranţă pe scările obişnuite şi nu au fost raportate accidentări”, au precizat reprezentanţii companiei aeriene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - ”Wizz Air confirmă că zborul său W4 3178 din 10 noiembrie de la Barcelona către Bucureşti Băneasa a aterizat în siguranţă. După conectarea unităţii de alimentare la sol (GPU – Ground Power Unit), piloţii au observat fum în cabina de pilotaj, ca urmare a unei defecţiuni la conexiunea GPU. Pasagerii au fost debarcaţi în siguranţă pe scările obişnuite şi nu au fost raportate accidentări. Întrucât investigaţia este în desfăşurare, nu putem oferi alte informaţii suplimentare în acest moment, însă subliniem că siguranţa pasagerilor, a echipajelor şi a aeronavelor rămâne prioritatea noastră principală. Dorim să mulţumim membrilor echipajului nostru pentru că au acţionat în mod profesionist, conform pregătirii lor riguroase”, au transmis reprezentanţii companiei aeriene.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti a informat, marţi, că în cursul nopţii de luni spre marţi, reprezentanţii companiei de handling RAS de pe Aeroportul Băneasa au observat că a apărut o flacără sub cabina unei aeronave Wizz Air la momentul când au cuplat grupul de alimentare electrică la avionul respectiv.

Personalul tehnic, aflat la faţa locului, a intervenit prompt şi a retras grupul de alimentare pentru a evita orice incident nedorit.

Lângă aeronava aflată în poziţia de parcare se afla şi un echipaj de pompieri al aeroportului, care însă nu a fost nevoit să intervină, a precizat sursa citată.

Avionul aterizase de la Barcelona la ora 01.18, iar la momentul incidentului coborâseră majoritatea celor 225 de pasageri aflaţi la bord. Pentru siguranţă, comandantul aeronavei a decis să declanşeze o ieşire de urgenţă cu tobogan, care însă nu a fost utilizată de niciun pasager, potrivit aceleiaşi surse.

Toţi pasagerii au fost în afara oricărui pericol şi nu au fost produse pagube materiale. 

Aeronava a fost deconectată de la baterii şi urmează o verificare tehnică detaliată, iar incidentul este investigat de către autorităţile competente, menţionează sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.