Un incendiu a izbucnit joi dimineaţă, la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti, unde sunt trataţi pacienţi cu COVID. Doi bolnavi, bărbaţi cu vârste de 74 şi 75 de ani, au murit carbonizaţi. Autorităţile au activat Planul Roşu Judeţean. Alţi 15 bolnavi au fost evacuaţi, fiind transferaţi în clădirea principală a spitalului judeţean, în timp ce trei au refuzat transferul. Managerul spitalului, Bogdan Nica, afirmă că secţia era renovată, instalaţia electrică verificată, erau detectoare de oxigen. Şeful DSU Raed Arafat a declarat că o infirmieră are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi va fi transportată la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Ulterior, el a precizat că suprafaţa afectată de arsuri este mai mică. El a mai afirmat că echipele de intervenţie au ajuns la spital în 10 minute, iar în trei minute incendiul a fost lichidat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Precizările Ministerului Sănătăţii: ”Din primele informaţii în această secţie se aflau internaţi 20 de pacienţi.  Sunt 2 victime şi 16 persoane care sunt evacuate şi transferate către Spitalul Judeţean Ploieşti (15 pacienţi şi un cadru medical) . Este şi o victimă care este transferată la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi care are arsuri pe o suprafaţă de sub 50% din suprafaţa corporală, conform primelor evaluări. Ceilalţi pacienţi sunt stabili şi vor fi evaluaţi în UPU a Spitalului Judeţean Ploieşti. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila ţine legatura cu Raed Arafat, şeful DSU”.
 
UPDATE - Raed Arafat a afirmat că bolnavii transferaţi „sunt în condiţiile în care erau înainte”, cauzate de boala COVID. 
Acesta a precizat că  infirmiera rănită în incendiu are arsuri pe o suprafaţă corporală mai mică, şi nu pe 40% din corp, aşa cum au existat informaţiile iniţiale.
 
UPDATE- Fiica infirmierei care a suferit arsuri în incendiul de la secţia de Boli infecţioase a Spitalului Judeţean a afirmat că aceasta lucra de 20 de ani în unitatea medicală. Tânăra a precizat că, din informaţiile pe care le-a primit, mama sa are arsuri de gradele unu şi doi.
Există informaţii conform cărora halatul femeii a luat foc în momentul izbucnirii incendiului.
 
Femeia are 53 de ani, este conştientă, conform fiicei sale.Soţul femeii lucrează la Serviciul de Ambulanţă Prahova.
 
UPDATE - Prezent joi dimineaţă la Ploieşti, Raed Arafat a declarat că infirmiera rănită are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului. 
„Era o infirmieră în salon când a început incendiul. Din păcate, femeia respectivă este cu arsuri de 40%. Urmează să fie mutată la Bucureşti, la spitalul Floreasca”, a declarat Raed Arafat.  
Conform acestuia, echipele de intervenţie au ajuns la spital în 10 minute, iar în trei minute incendiul a fost lichidat. 
Acesta a menţionat că a observat că extinctoarele din zona afectată au fost folosite, fapt care arată că infirmiera ar fi putut să încerce să le folosească. 
Au fost trimise la Ploieşti şapte ambulanţe pentru victime multiple de la Bucureşti, în ideea că întreg spaţiul ar fi trebuit evacuat.
Arafat a menţionat că s-a luat decizia ca celelalte pavilioane ale secţiei să nu fie evacuate, pentru că nu au fost afectate. 
„Există o singură problemă, cu încălzirea, dar vor lucra acum instalatorii pentru a rezolva problema şi a reda drumul încălzirii”, a precizat Arafat.
 
UPDATE - ”Secţia era nouă - este secţia renovată, de pediatrie -  instalaţia electrică nouă şi verificată, iar rampele de oxigen sunt montate anul trecut, înainte de valul trei. Personalul instruit, ca dovadă a intervenit imediat dar, într-o fracţiune de secundă, Dumnezeu ştie.. s-a mişcat patul, s-a frecat de ceva şi o scânteie de oxigen. Erau şi detectoare de oxigen, erau absolut toate cele necesare. Dar probabil bolnavul şi-a smuls masca şi oxigenul s-a dus în aer. Dar asta o să o determine specialiştii, cauza incendiului”, a declarat managerul SJU Ploieşti, Bogdan Nica.
Acesta a menţionat că mai multe spitale s-au oferit să primească pacienţii evacuaţi, însă SJU Ploieşti are capacitatea de a primit aceşti pacienţi. 
Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că în salonul în care a izbucnit focul incendiul se aflau doar cei doi pacienţi care au decedat. 
 
Managerul spitalului a precizat că nu are informaţii din partea medicilor de la UPU care i-au primit pe pacienţii transferaţi, conform cărora aceştia ar fi fost afectaţi de incendiu.
„Sper să nu fost afectaţi, nici măcar minor”, a spus medicul Bogdan Nica.
 
UPDATE - Managerul serviciului de ambulanţă Prahova, Mădălin Ipatie, a afirmat la Antena 3 că una dintre persoanele transportate la UPU Ploieşti este o angajată a spitalului, infrmieră de 51 de ani, care a suferit arsuri când încercat să intervină. Aceasta ar urma să fie transportată la Spitalul Floreasca din Capitală.
Cei doi bărbaţi decedaţi au fost găsiţi carbonizaţi.
Un număr de 15 bolnavi au fost transferaţi la UPU Ploieşti.
Alti trei bolnavi au refuzat transferul la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului judeţean Ploieşti.
 
 
UPDATE – Cei doi pacienţi decedaţi în urma incendiului sunt doi bărbaţi cu vârste de 74 şi 75 de ani. ISU Prahova transmite că 18 persoane sunt evacuate în  alt corp de clădire a Spitalului Judeţean Ploieşti.
 
UPDATE - IGSU anunţă că focul, care s-a manifestat într-un salon de la parterul unei clădiri, pe o suprafaţă de aproximativ 20 metri pătraţi, a fost lichidat.
Autorităţile au început transferul pacienţilor către sediul principal al Spitalului Judeţean.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Incendiul se manifestă la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti. Primele date arată că este afectată o suprafaţă de 20 mp, fără flacără şi cu degajare de fum. 
„Din primele informaţii 2 pacienţi sunt decedaţi. La ora 04.36 a fost pus în aplicare Planul Roşu Judeţean. 20 de pacienţi au fost evacuaţi. La faţa locului au fost mobilizate 6 autospeciale de lucru cu apă şi spuma, 1 de descarcerare descarcerare şi 20 ambulante SMURD şi SAJ cu 57 de pompieri militari”, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
 
Secţia de boli infecţioase a SJU Ploieşti, cunoscută localnicilor sub denumirea „Spitalul Movila”, funcţionează într-un loc separat de corpul principal de clădire al spitalului. Secţia este amplasată în zona de nord a oraşului, între blocuri de locuinţe şi funcţionează în mai multe corpuri vechi de clădire.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.