Starea poliţistului rănit în timpul percheziţiei de la Rădăuţi se menţine critică

Starea poliţistului rănit în timpul percheziţiei de la Rădăuţi se menţine critică

Starea poliţistului rănit în timpul percheziţiei de la Rădăuţi se menţine critică, medicii susţinând că prognosticul este în continuare rezervat.

"Nu au apărut schimbări în privinţa stării de sănătate a pacientului, nici în bine, nici în rău. Este internat la terapie intensivă, în comă indusă. Prognosticul este rezervat", a declarat vineri pentru News.ro, medicul Marius Dabija, purtătorul de cuvânt al spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Agentul de poliţie a fost rănit, marţi dimineaţă, în timpul unor percheziţii pe care Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceva le-a făcut la mai multe imobile aparţinând unei grupări suspectate de droguri de risc şi mare risc.

Oficialii Poliţiei Române au anunţat că bărbatul a fost rănit cu o sabie, în timpul misiunii, iar leziunile la cap sunt extrem de grave întrucât nu purta cască de protecţie, deşi o avea în dotare.

Cel care l-a rănit a fost reţinut şi este recidivist, fiind arestat, în 2016, pentru trafic de droguri, Ulterior, a fost plasat sub control judiciar, până în octombrie 2017.

Poliţistul a fost operat de urgenţă în cursul zilei de marţi la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, de o echipă formată din zece medici. Intervenţia a durat mai multe ore, iar la final medicii au anunţat că starea pacientului se menţine critică, leziunile suferite la cap fiind foarte grave.
Potrivit medicilor, poliţistul a suferit multiple traumatisme severe.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră