Salvamarii au arborat steagul roşu pe plajele din Eforie – Marea este agitată, iar curenţii sunt puternici / Scăldatul este interzis – VIDEO

Salvamarii au arborat steagul roşu pe plajele din Eforie – Marea este agitată, iar curenţii sunt puternici / Scăldatul este interzis – VIDEO

Salvamarii au arborat, joi, steagul roşu pe plajele din Eforie şi avertizează că marea este agitată, iar curenţii sunt puternici. În aceste condiţii, scăldatul este interzis.

”STEAG ROŞU PE PLAJELE DIN EFORIE! Marea este agitată, iar curenţii puternici vă pot trage rapid în larg. Scăldatul este INTERZIS pentru toată lumea, inclusiv pentru înotătorii experimentaţi”, au transmis, joi dimineaţă, salvamarii din Eforie Nord.

Aceştia au şi o serie de recomandări pentru turişti:

  • Nu intraţi în apă!
  • Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi în apropierea mării!
  • Nu ignoraţi indicaţiile salvamarilor!

”Steagul roşu este un avertisment de pericol real. Nicio fotografie în valuri şi nicio baie în mare nu merită să vă puneţi viaţa în pericol. Ascultaţi salvamarii. Rămâneţi în siguranţă”, au mai transmis salvamarii.

Cerul este senin, iar la staţia meteorologică de la Constanţa temperatura este de 22 de grade. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră