Manifestanţii care au protestat duminică în ploaie, în Piaţa Victoriei din Capitală, au ajuns la Palatul Parlamentului, urmând, conform unei postări de pe pagina de Facebook a comunităţii Corupţia ucide, să lipească pe zidul Casei Poporului fotografii cu ei înşişi. Protestatarii au mers aproape tot traseul pe trotuar, însă au avut mai multe dispute cu jandarmii, pentru că aceştia le-au interzis să treacă pe carosabil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Protestatarii poartă insigne „rezist” şi au pancarte pe care au scris „Vă jucaţi cu focul!”, „Vrem justiţie, nu corupţie”, „Nu aţi fost votaţi ca să graţiaţi”, „Fără penali în funcţii publice”, „Vrem dizolvarea Parlamentului. PSD, ALDE, PMP - desfiinţate” şi „Demisia”.

Aceştia suflă în vuvuzele şi fluiere şi strigă „Insistăm, rezistăm!”, „Şobolanii”, „Nu vrem să fim o naţie de hoţi”, „România cere fără graţiere”, „Ce vrem noi vrem şi pentru voi”, „Parlament penal, marş la tribunal”, „Pui de hoţi şi de mafioţi” şi „Uniţi salvăm toată România”.

Pe traseu, manifestanţii au avut mai multe dispute cu jandarmii, încercând să treacă pe carosabil şi cerând blocarea unei benzi, însă forţele de ordine le-au interzis acest lucru până în zona Pieţei Unirii, când a fost blocată prima bandă pe sensul de mers Piaţa Unirii - Izvor.

Protestul a fost convocat pe Facebook: "Miercuri, Comisia juridică a Senatului a adoptat, cu 5 voturi pentru (PSD şi ALDE) şi 3 împotrivă (PNL, USR şi UDMR), amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului. Joi, Comisia juridică a revenit asupra votului şi a respins amendamentele. Urmează, însă, votul în plen, unde amendamentele pot fi, iarăşi, aprobate. Acest lucru ar însemna resuscitarea OUG 13! De aceea, duminică, trebuie să le transmitem parlamentarilor, cât se poate de clar: #VăVedem!”.

Proiectul legii graţierii urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final, după ce, tot luni, senatorii jurişti vor adopta raportul de admitere al actului normativ.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.