Un puternic incendiu a izbucnit luni dimineaţa la un imobil aparţinând Facultăţii de Mecanică din Craiova, fiind afectată o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi din mansardă. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de faptul că în curtea interioară şi pe stradă erau multe maşini parcate. Focul a fost stins după mai bine de patru ore, fără a fi persoane rănite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, luni dimineaţa, în jurul orei 3.45 a fost primit un apel prin care pompierii erau anunţaţi cu privire la producerea unui incendiu la o clădire situată pe strada Arhitect Ion Mincu din municipiul Craiova. Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu cinci autospeciale şi au constatat că incendiul se produsese la un imobil aparţinând Facultăţii de Mecanică din cadrul Universităţii Craiova, fiind afectată mansarda laboratoarelor secţiei Autovehicule Rutiere. Echipele ajunse la faţa locului au intervenit în primul rând pentru limitarea propagării incendiului, apoi pentru stingerea focului.

Reprezentanţii ISU au mai precizat că intervenţia a fost una complexă din cauza faptului că în curtea interioară, dar şi pe strada adiacentă respectivului imobil erau parcate multe autovehicule fapt care a pus ceva probleme privind crearea dispozitivului de intervenţie.

În urma incendiului nu s-au înregistrat victime, fiind distrusă mansarda respectivă pe o suprafaţă de mai bine de 300 de metri pătraţi, echipele de intervenţie reuşit să salveze autovehiculele parcate în apropierea clădirii şi bunuri materiale din laboratoare.

Pompierii au menţionat că o cauza probabilă a incendiului a constituit-o focul făcut în spatele clădirii respective, de persoane necunoscute, fiind descoperite acolo roţi şi deşeuri textile, flăcările propagându-se ulterior la imobilul Facultăţii de Mecanică.

Intervenţia pompierilor s-a încheiat după mai bine de patru ore, în jurul orei 8.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.