O fetiţă în vârstă de doi ani a fost dusă în comă la spital,miercuri seară, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc situat într-un cartier ieşean.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul s-a petrecut miercuri seară, pe bulevardul Chimiei din municipiul Iaşi, când fetiţa a căzut de le etajul trei al blocului unde locuia împreună cu părinţii. La faţa locului a sosit un echipaj al Ambulanţei Iaşi, copilul fiind găsit în stare de inconştienţă.

"Echipajul medical a găsit o fetiţă în vârstă de doi ani, inconştientă, în stare de şoc traumatic, cu fractură craniană, plăgi tăiate la nivelul feţei şi abdomenului, dar şi fractură antebraţ stâng. Pacienta a fost transportată în comă de gradele doi-trei la spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi pentru investigaţii de specialitate", a declarat Nicolai Pralea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Iasi.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a căzut fetiţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.