Un bărbat de 49 de ani, din localitatea Orăşa, judeţul Bacău, a murit, joi seară, după ce a fost luat de o viitură în timp ce traversa o punte peste râul Tazlău. Un altul, de 70 de ani, din Vrancea, şi-a pierdut viaţa după ce a fost surprins de ape în timp ce mergea pe bicicletă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Vrancea: Un bărbat a murit după ce a fost luat de o viitură, în comuna Rugineşti
 
Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
Un bărbat de 70 de ani a murit, joi seară, după ce a fost surprins, în timp ce mergea pe bicicletă, de o viitură formată în comuna vrânceană Rugineşti. El a fost găsit blocat sub un podeţ, iar un echipaj SMURD a încercat să îl resusciteze, fără succes însă.
 
Potrivit primelor informaţii furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, bărbatul ar fi căzut de pe bicicletă, întrucât nivelul apei era de circa 70 de centimetri, şi a alunecat într-un canal colector, fiind luat de ape.

Bărbatul a fost găsit ulterior, la circa 150 de metri de locul în care a fost luat de ape, fiind blocat sub apă, sub un podeţ.

Paramedicii au făcut manevre de resuscitare, însă în final a fost declarat decesul.

"Persoana nu mai avea semne vitale în momentul în care a fost găsită. S-au efectuat manevre de resuscitare de către echipajul SMURD aflat la faţa locului, fără succes însă", a declarat Paul Bândar, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

Un bărbat a murit în Bacău după ce a fost luat de viitură în timp ce traversa o punte peste râul Tazlău

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, un bărbat de 49 de ani a murit în urma inundaţiilor care au afectat, joi, judeţul Bacău, după ce a fost surprins de o viitură pe râul Tazlău, care tranzitează şi localitatea Orăşa. Bărbatul a fost luat de apă de pe o punte pe care o traversa şi nu a mai reuşit să se salveze.

"Trupul bărbatului a fost descoperit în aval de locul unde a încercat să traverseze râul pe acea punte. Victima fie se îndrepta spre casa sa, situată la aproximativ 500 de metri, fie se ducea către centrul de comună. Cert este că locuinţa sa nu fusese afectată de inundaţii", a declarat, joi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

În cursul zilei de joi, 24 de persoane, printre care şi şapte copii, au fost salvate de pompieri din calea viiturilor. Pentru a înlătura efectele inundaţiilor, peste 500 de pompieri, poliţişti, jandarmi şi voluntari intervin în judeţul Bacău.

Potrivit datelor provizorii centralizate de ISU Bacău, 30 de comune şi oraşe au fost afectate de viituri, fiind luate măsuri de restricţionare a circulaţiei feroviare şi rutiere, precum şi de întrerupere a furnizării unor servicii.

Astfel, conducta de gaze dintre localităţile Zemeş şi Solont a fost ruptă de un torent în localitatea Bolătău, fiind afectate 1.600 de familii.

Totodată, circulaţia feroviară a fost întreruptă pe magistrala Bucureşti - Suceava, între staţiile CFR Faraoani şi Valea Seacă, după ce calea ferată a fost colmatată. În consecinţă, două trenuri de persoane, care circulau pe relaţiile Iaşi - Adjud şi Bacău - Bucureşti, au fost întoarse în Gara Bacău până la decolmatarea linie ferate.

Potrivit ISU Bacău, traficul rutier a fost închis în totalitate pe DN 2G, între Bacău şi Moineşti, precum şi pe DJ 156A Balcani - Ludaşi şi DJ 117A Ardeoani - Solonţ.

De asemenea, circulaţia este îngreunată pe drumul european E 85 (DN 2) şi se desfăşoară alternativ, pe un singur fir, în dreptul localităţii Cleja, după ce şoseaua a fost inundată şi acoperită cu aluviuni pe o porţiune de aproximativ 30 de metri.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare cod roşu de inundaţii pentru râuri din judeţele Harghita, Covasna, Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea, valabilă de joi, ora 22.00, până vineri, ora 18.00.

Avertizarea vizează râurile din bazinele hidrografice: Râul Negru (judeţele Harghita şi Covasna), afluenţii din bazinul superior şi mijlociu al Bistriţei (judeţele Suceava, Harghita şi Neamţ), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna (judeţul Vrancea).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Neamţ, Bacău, Vrancea şi Covasna, precizează INHGA.

Totodată, până vineri, la ora 18.00 este valabilă o avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru judeţele Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani. Potrivit meteorologilor, cantităţile de apă vor depăşi local 50 de litri pe metru pătrat şi izolat, mai ales în zona de munte, 80-100 de litri pe metru pătrat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.