Dosar de ultraj şi distrugere, deschis în urma incidentelor de la Ştefăneşti, Argeş, în care un pompier a fost rănit după ce „Focul lui Sumedru” a fost scăpat de sub control. O persoană a fost reţinută

Dosar de ultraj şi distrugere, deschis în urma incidentelor de la Ştefăneşti, Argeş, în care un pompier a fost rănit după ce „Focul lui Sumedru” a fost scăpat de sub control. O persoană a fost reţinută

Poliţiştii argeşeni anunţă că au deschis un dosar penal care vizează infracţiuni de ultraj şi distrugere, în urma incidentelor produse în oraşul Ştefăneşti, unde un pompier a fost rănit în timp ce intrevenea pentru stingerea focului pe care unii localnici l-au făcut de sărbătoarea Sfântului Dumitru. O persoană a fost reţinută în acest caz.

„În continuarea activităţilor efectuate în cazul incidentului produs pe raza satului Zăvoi, din oraşul Ştefăneşti, în contextul intervenţiei pentru stingerea unui incendiu scăpat de sub control, cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi distrugere.După administrarea probatoriului şi parcurgerea etapelor procesuale, a fost dispusă reţinerea unei persoane, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă”, informează, luni, Poliţia judeţeană Argeş.
Cercetările continuă  în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârşite şi pentru luarea măsurilor legale. 
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că persoana reţinută este un bărbat în vârstă de 26 de ani.
Incidentul în urma căruia un pompier a fost rănit a avut loc în condiţiile în care un echipaj de pompieri a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs în satul Zăvoi, unde localnicii au aprins un foc în cadrul tradiţiei „Focul lui Sumedru”, care spune că înaintea sărbătorii de Sfântul Dumitru se fac focuri pentru a alunga spiritele rele.  
Localnicii au atacat cu obiecte contondente echipajul de pompieri, nemulţumiţi că nu sunt lăsaţi să se manifeste cum vor. De asemenea, o autospecială de poliţie, neinscripţionată, precum şi o autospecială de stingere incendii, au suferit distrugeri. Pentru a-i calma pe cei recalcitranţi, la faţa locului au intervenit luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, echipaje ale Poliţiei Municipiului Piteşti, Poliţiei Oraşului Ştefăneşti şi jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră