Cinci răniţi, într-un accident rutier produs pe drumul naţional 72, între Ploieşti şi Târgovişte - FOTO

Cinci răniţi, într-un accident rutier produs pe drumul naţional 72, între Ploieşti şi Târgovişte - FOTO

Cinci persoane au fost rănite, fiind transportate la spital, miercuri după amiază, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit violent de o autoutilitară pe drumul naţional 72, între Ploieşti şi Târgovişte.

Accidentul a avut loc în localitatea Stoeneşti din judeţul Prahova, unde un autoturism si o autoutilitară care transporta alimente s-au ciocnit. În autoturism se aflau cinci persoane, în timp ce în autoutilitară era doar şoferul. Acesta din urmă a scăpat nevătămat.
În schimb, toţi cei cinci ocupanţi ai autoturismului au fost  răniţi, fiind preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital.
Una dintre persoanele implicate a fost extrasă de către pompieri din autoturism.
La locul accidentului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o motocicletă SMURD, două ambulanţe SMURD, o ambulanţă de terapie intensivă mobilă cu medic şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova, dintre care una cu medic.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră