Un bărbat de 46 de ani care şi-a dat întâlnire, prin intermediul unei aplicaţii de dating, cu două tinere, a fost bătut şi tâlhărit de cele două fete şi de un complice al acestora. Cei trei i-au luat telefonul şi au făcut, prin intermediul acestuia, plăţi de mii de euro din conturile bărbatului. Toţi trei au fost reţinuţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Din cercetări a reieşit că, în luna iunie 2023, două tinere, de 17 şi 23 de ani, şi-ar fi dat întâlnire cu persoana vătămată, un bărbat de 46 de ani, într-un imobil din oraşul Zărneşti, prin intermediul unei aplicaţii de dating. Împreună cu un tânăr de 17 ani, acestea l-ar fi aşteptat pe bărbat la locaţia stabilită, l-ar fi imobilizat şi ar fi exercitat acte de violenţă asupra acestuia. De asemenea, aceştia i-ar fi sustras persoanei vătămate mai multe sume de bani, ar fi accesat fără drept telefonul mobil al acesteia şi ar fi efectuat mai multe tranzacţii financiare neautorizate, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 6.800 de euro”, informează, vineri, Poliţia  Braşov.
Joi, procurorii şi poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au făcut şase percheziţii domiciliare în acest dosar, ridicând mai multe mijloace de probă.
Cele două tinere şi complicele lor au fost reţinuţi, fiind suspectaţi de comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, influenţarea declaraţiilor şi acces ilegal la un sistem informatic.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.