Patru din cele opt persoane reţinute în urma unor percheziţii făcute de procurorii DIICOT în municipiul Oradea, într-un dosar de trafic de droguri au fost arestate preventiv de Tribunalul Bihor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Oradea, instanţa a admis propunerea procurorilor DIICOT şi a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile pentru patru dintre cele opt persoane reţinute pentru trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Printre persoanele arestate preventiv se află şi o femeie, iubita liderului grupării infracţionale.

Audierile de la Tribunalul Bihor au avut loc vineri, iar instanţa a apelat şi la un interpret autorizat de limbă maghiară, deoarece o parte dintre cei audiaţi au vrut să dea declaraţii în limba maternă.

Celelalte persoane implicate în acest dosar urmează să fie cercetate în libertate.

Decizia Tribunalului Oradea nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Cele opt persoane din cele 13 persoane audiate de către procurorii DIICOT în urma unor percheziţii făcute, joi, în municipiul Oradea, au fost reţinute, vineri.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea şi ofiţeri de poliţie judiciară de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate au făcut, joi, 12 percheziţii în municipiul Oradea, la persoane suspectate de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În perioada 2016 - 2017, suspecţii au procurat, transportat şi vândut produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi droguri de risc şi droguri de mare risc în municipiul Oradea.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 205 pastile de ecstasy (MDMA), 620 de grame de cannabis, 1.880 de grame de materie vegetală cu efect psihoactiv şi 27 de pliculeţe cu diverse produse ce conţin substanţe de tip etnobotanic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.