Mai multe echipe ale Poliţiei Capitalei, Direcţiei Sanitar Veterinare şi ale Inspectoratului Teritorial de Muncă au făcut vineri şi sâmbătă verificări în cluburi, discoteci şi ştranduri în urma cărora au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 67.600 lei. În timpul acţiunii a fost descoperit şi un minor care era dat dispărut, arată Poliţia Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Unul dintre controale a fost organizat la Ştrandul Ciurel din Sectorul 6 unde firmele care operează aici au primit patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5400 lei, pentru fapte de altă natură decât cele economice. Mai exact este vorba despre faptul nu au interzis fumatul în zona locurilor de joacă pentru copii şi pentru că au fost încălcate reglementările privind ordinea şi liniştea publică, arată Poliţia Capitalei.

În timpul raziilor a fost identificat şi un minor care fusese dat în urmărire după ce a dispărut de la domiciliu. De asemenea, a fost identificat şi un bărbat care avea emisă o interdicţie de a intra în Capitală emisă de Tribunalul Municipiului Bucureşti.

Poliţiştii Capitalei au aplicat, în total, 43 sancţiuni contravenţionale, dintre care 31 pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, 1 la regimul economico-financiar, 5 pentru încălcări privind regimul circulaţiei rutiere şi 6 la alte acte normative fiind întocmite şi 4 dosare penale, mai arată Poliţia Capitalei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.