Şoferul care a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, accidentul de circulaţie de pe autostrada A1, între Sebeş şi Orăştie, are doar 18 ani şi şi-a obţinut permisul în urmă cu aproximativ o lună, iar tânăra decedată era prietena sa şi avea doar 15 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit poliţiştilor din Alba, care anchetează cazul, şoferul care a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, accidentul de circulaţie de pe autostrada A1. între Sebeş şi Orăştie, are doar 18 ani şi şi-a obţinut permisul în urmă cu aproximativ o lună, iar tânăra decedată era prietena sa şi avea doar 15 ani.

Oamenii legii au stabilit că tânărul, care este din oraşul Zlatna, judeţul Alba, circula cu viteză la volanul unui autoturism de mare putere când a pierdut controlul şi maşina s-a izbit de parapeţi, iar apoi a ieşit în afara părţii carosabile, unde s-a răsturnat.

Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi circulat cu o viteză mult peste limita legală impusă pe autostrăzi, care este de 130 de kilometri la oră.

În urma impactului şi tânărul şofer a fost rănit grav fiind transportat la Spitalul Judeţean Alba.

Accidentul s-a petrecut la kilometrul 317 - 318 al A1, pe sensul de mers Sebeş - Orăştie. La faţa locului, au fost mobilizate echipaje medicale SMURD şi de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.