Uşa camerei în care a locuit Bob Dylan în Chelsea Hotel din New York a fost vândută la licitaţie pentru suma de 100.000 de dolari, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceasta este una dintre cele 50 de uşi ale hotelului unde, de-a lungul anilor, au locuit numeroase staruri, care a fost vândută la licitaţie.

Uşa camerei folosită de Janis Joplin şi Leonard Cohen, pe când aveau o relaţie, apoi de cântăreaţa Joni Mitchell a fost adjudecată contra sumei de 85.000 de dolari.

Un fost chiriaş a salvat uşile, după ce lucrările de renovare ale clădirii au început în 2011. „Pentru mine erau istorie, frumoase şi legate de inima mea. Sunt valoroase pentru că au existat o mulţime de oameni care au trecut de ele”, a declarat Jim Georgiou pentru New York Times.

Hotelul, construit în anii 1880, a devenit rezidenţă pentru generaţii de cântăreţi şi scriitori.

Jack Kerouac a scris aici, în anii 1950, cartea „Pe drum/ On the Road”. Uşa camerei lui a fost adjudecată contra sumei de 30.000 de dolari.

Hotelul i-a găzduit şi pe Mark Twain şi Tom Wolfe, pe scriitorul de romane SF Arthur C. Clarke, care a scris aici scenariul pentru „2001: A Space Odyssey”.

Cel mai cunoscut incident din Chelsea Hotel a avut loc în 1978, când Sid Vicious, membru al trupei punk Sex Pistols, a fost acuzat de crimă, după ce partenera lui Nancy Spungen a fost găsită moartă prin înjunghiere în camera pe care o împărţeau. Vicious a murit de supradoză cu heroină înainte ca acest caz să ajungă la tribunal.

Alte uşi care au fost scoase la licitaţie de casa Guernsey au fost cea a camerei actriţei Edie Sedgwick, unde artistul Andy Warhol a filmat „Chelsea Girls”, vândută pentru 52.500 de dolari, uşa camerei lui Jimi Hendrix, adjudecată contra sumei de 13.000 de dolari, şi cea a camerei folosite de Madonna, de actriţa Isabella Rosselini şi de regizoarea Shirley Clarke, pentru 13.000 de dolari.

Clădirea a fost desemnată, în 1966, punct de referinţă al oraşului şi a fost vândută în 2016 unui grup de investitori. Camerele ei nu au mai fost închiriate din 2011, însă un mic grup de oameni încă locuieşte, în timp ce lucrările de renovare continuă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.