Festivalurile Anim'est, Anonimul, One World Romania, NexT şi TIFF celebrează diversitatea în weekendul referendumului printr-o serie de filme cu tematică LGBTQ care vor fi proiectate în trei spaţii din Capitală. Organizatorii evenimentelor îndeamnă oamenii ca, în loc să participe la un referendum care „ar putea conduce la limitarea drepturilor unei categorii întregi de cetăţeni”, să meargă la film.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O campanie de boicotare a referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie s-a desfăşurat în ultimele zile în mediul online, mai multe organizaţii, asociaţii, artişti şi chiar reprezentanţi ai unor festivaluri de film îndemnând oamenii să nu meargă la vot. Mesajul pe care îl transmit aceştia este „Iubirea nu se votează”.

Festivalurile Anim'est, Anonimul, One World Romania, NexT şi TIFF celebrează diversitatea, sâmbătă şi duminică, printr-o serie de filme cu tematică LGBTQ care vor fi proiectate în trei spaţii din Capitală.

„E un gest de susţinere a tuturor prietenilor, colegilor şi spectatorilor noştri care aparţin comunităţii LGBTQ şi e modul nostru de a milita public pentru respectarea dreptului la echitate socială a tuturor cetăţenilor României, indiferent de etnie, religie, gen sau orientare sexuală. Într-o societate democratică, drepturile civile aparţin în egală măsură tuturor cetăţenilor unui stat şi nu se votează”, transmit reprezentanţii festivalurilor.

Ei îndeamnă oamenii ca sâmbătă şi duminică, în loc să participe la un referendum care „ar putea conduce la limitarea drepturilor unei categorii întregi de cetăţeni”, să meargă la film.

Proiecţiile vor avea loc la Point (sâmbătă, de la ora 12.00), Macaz (sâmbătă, de la ora 20.30) şi Tranzit (duminică, de la ora 13.00).

Între producţiile propuse spre vizionare se numără „The Handmaiden”, de Park Chan-wook, „Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă”, de Bogdan Theodor Olteanu, „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, de Ivana Mladenovic, „Una mujer fantastica”, de Sebastian Lelio, premiat cu Oscar anul acesta, şi „Moonlight”, de Barry Jenkins, premiat cu Oscar anul trecut.

Agenţia de publicitate Papaya Advertising îndeamnă şi ea la boicotarea referendumului printr-un clip numit "Copiii referendumului”, care a fost lansat luni. Spotul este inspirat din serialul "The Handmaid’s Tale” ("Povestea slujitoarei”), care are la bază romanul omonim al autoarei Margaret Atwood şi în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea. Clipul prezintă o perioadă post-referendum în care copile îmbrăcate în pelerine lungi, roşii, la fel ca cele ale servitoarelor din serial, au un dialog scurt cu o femeie - personajul mătuşii Lydia, care îi laudă pe cei care au mers la referendum "la îndemnul partidului şi al conducătorului”.

În spot, fetiţele au un scurt dialog cu femeia, îmbrăcată în alb şi purtând pe braţul drept sigla PSD. Cu un bici în mână, ea le întreabă pe fetiţe ce se sărbătoreşte pe 6 şi 7 octombrie. Una dintre fetiţe răspunde: "Referendumul pentru definirea familiei”.

"Da, dragele mele, atunci a început totul. Printr-o mobilizare iexemplară (sic!), părinţii voştri au reuşit să se întoarcă la valorile tradiţionale. Totul, la îndemul partidului şi al conducătorului”, răspunde femeia. Fetiţele rostesc în cor "Îndrăzneşte să crezi”, motto-ul PSD în campania electorală.

"Să nu uitaţi că lor le datoraţi totul! Pentru că voi sunteţi...”, continuă femeia, în timp ce fetiţele răspund "Copiii referendumului”.

Lângă copilele aşezate în cerc pe scaune apare şi o imagine a "conducătorului”, un bărbat care seamănă cu liderul PSD, Liviu Dragnea.

Clipul se încheie cu un cadru larg, în care o femeie este arsă pe rug, iar copiii sunt obligaţi să privească. În jur sunt mai multe astfel de ruguri, iar în spate se află clădirea Parlamentului.

"Depinde de noi ce viitor le pregătim. Staţi acasă dacă vă pasă. #boicot”, este mesajul din spotul promovat şi pe pagina de Facebook, cu textul "Pentru ca răul să nu se întâmple, e suficient ca oamenii buni să stea acasă”.

De asemenea, mai mulţi participanţi la o tabără organizată de organizaţiile Greenpeace şi Civil Rights Defenders s-au solidarizat cu comunitatea LGBT din România şi au transmis mesajul „Iubirea nu se votează”, îndemnând la boicot.

Mai multe asociaţii, printre care Asociaţia Accept, LGBTEAM, Rise Out, Pride România, Rainbow România, Gender Talk şi Prisma, au transmis şi ei într-un clip video mesajul „De referendum stai acasă şi fă dragoste”.

Asociaţia Accept îndeamnă oamenii să nu participe la referendum, pentru că este “imoral şi ruşinos”.

„Prin #boicot refuzăm acest referendum imoral şi ruşinos pentru România, care reprezintă un punct de cotitură în istoria ţării noastre. Acest referendum este primul pas la nivel naţional care ne rupe de Europa, de lumea civilizată, de speranţa că la un moment dat vom putea trăi fericiţi şi în România. Dacă vă pasă, staţi acasă”, scrie Asociaţia Accept pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, Asociaţia Rise OUT spune că referendumul nu va rezolva adevăratele probleme pe care le are România, precum violenţa domestică. Rise OUT arată că una din patru românce este agresată fizic de către partenerul său.

Campaniei de boicotare a referendumului i s-au alăturat şi cântăreaţa Andreea Bălan, actorul Vladimir Drăghia, dansatorul şi coregraful Emil Rengle, fashion editorul revistei Elle România, Maurice Munteanu, dar şi fiul vitreg al Gabrielei Firea, Răzvan Firea.

„Nu merg la referendum pentru că familia mea nu se simte ameninţată de iubirea dintre doi oameni. Vreau ca Zora, fiica mea, să crească într-o lume în care iubirea şi familia nu fac obiectul unei discuţii politice. Iubirea nu se votează”, spune Vladimir Drăghia, în videoul postat pe pagina sa de Facebook.

„Eu susţin egalitatea. Eu susţin iubirea. Eu cred că nu alegi pe cine iubeşti. Trebuie să mergi acolo unde te duc sufletul şi iubirea, altfel nu vei fi fericit. Din acest motiv, consider că acest referendum este inutil pentru că dragostea şi familia nu se scriu în legi. Nu voi  merge la vot pentru că iubirea nu se votează”, spune Andreea Bălan.

Aproximativ 150 de persoane au protestat în Piaţa Victoriei faţă de referendumul pentru modificarea Constituţiei în 30 septembrie pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că drepturile omului nu se votează, că biserica nu trebuie să se implice în politic şi că acest referendum este un demers nedemocratic care restrânge drepturile unor oameni şi împrăştie ură. Manifestaţia a fost organizată de Asociaţia MozaiQ, care sprijină persoanele LGBT şi care îndeamnă la boicotarea referendumului.

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie are loc sâmbătă şi duminică. Întrebarea adresată alegătorilor la referendum este  "Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?", iar la aceasta alegătorii trebuie să răspundă cu "Da" sau "Nu". Aproape 19 milioane de cetăţeni sunt aşteptaţi să-şi exprime votul.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat în 11 septembrie proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent. “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.