Un muncitor în vârstă de 23 de ani a fost ucis pe un şantier şi alte patru persoane au fost grav rănite, luni seară, la Ermont, în Val-d'Oise, în apropierea Parisului, unde o tornadă bruscă şi violentă a doborât trei macarale pe un şantier, relatează AFP.
Oraşul Ermont, situat la 21 km nord-est de Paris, a fost cel mai afectat de „acest episod de vânt puternic, brusc şi violent, localizat în aproximativ zece comune, care s-a produs la ora (locală) 17:50”, a declarat prefectul Philippe Court. Reprezentantul statului a vorbit despre „un fel de mini-tornadă”.
Videoclipuri postate pe conturile reţelei sociale X arată trei macarale prăbuşindu-se în câteva secunde, una după alta. O macara a căzut peste clădirea unei instituţii medico-sociale, fără a face victime. O a treia a căzut peste o clădire de locuinţe.
Images impressionnantes de la tornade qui a frappé Ermont dans le Val-d'Oise ce lundi vers 17h45. Trois grues sont tombées ! (© hakim.9212) pic.twitter.com/7rpZuOpzSv
— Météo Express (@MeteoExpress) October 20, 2025
„Avem o persoană decedată, patru în stare de urgenţă absolută şi cinci în stare de urgenţă relativă”, a anunţat prefectura. menţionând că „au căzut macarale şi au fost smulse acoperişuri”.
În aşteptarea autopsiei, procurorul nu a putut furniza mai multe detalii despre circumstanţele în care a survenit decesul.
La Pontoise a fost deschisă o anchetă pentru omor din culpă şi vătămare corporală din culpă la locul de muncă. Inspecţia muncii s-a deplasat la faţa locului pentru primele constatări.
La tornade qui a touché Ermont dans le Val-d'Oise a fait tomber trois grues qui ont causé de gros dégâts en s'abattant sur des bâtiments. (© Ahmed Saidane) pic.twitter.com/IlolrxeECQ
— Météo Express (@MeteoExpress) October 20, 2025
Pompierii şi forţele de securitate au intervenit, de asemenea, la Eaubonne, Andilly, Montmorency şi Franconville.
Images impressionnantes de la tornade du Val-d'Oise, traversant l'A115 entre Franconville et Ermont ce lundi vers 17h45. (© Olivier Arbey) pic.twitter.com/aE7fsEtKo7
— Météo Express (@MeteoExpress) October 20, 2025
Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a vorbit pe X despre un „episod de tornadă bruscă şi de o intensitate rară”. La faţa locului au fost mobilizaţi rapid zeci de pompieri, 50 de poliţişti şi 20 de angajaţi ai Serviciului de asistenţă medicală de urgenţă (SAMU), precum şi o zeci de medici, potrivit prefecturii.
Une tornade a été signalée à Ermont dans le Val-d'Oise ce lundi vers 17h45. Elle a fait des dégâts notables, arrachant plusieurs toitures. (© Florence Krupski) pic.twitter.com/zgw0pfpF8a
— Météo Express (@MeteoExpress) October 20, 2025

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.