Regizorul Corneliu Porumboiu filmează pentru cel de-al cincilea lungmetraj de ficţiune al său, „Gomera”, în Spania, iar distribuţiei peliculei se alătură actorii Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto, Antonio Buíl şi Kiko Correa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Agustí Villaronga, premiat cu Ursul de Argint pentru regia filmului „El Mar” la Berlinala din 2000 şi cu trei trofee Goya de-a lungul anilor, s-a arătat suprins de faptul că un regizor român l-a invitat să joace în filmul său. „Am decis să o fac pentru că, pentru mine, era o aventură, iar Corneliu este un cineast singular dintr-o cinematografie emergentă şi foarte interesantă”.

Despre Porumboiu, el a mai spus: „Mă suprinde capacitatea lui de a improviza şi de a ieşi victorios din situaţii. Din perspectiva cineastului, admir mult această capacítate, specifică anumitor regizori, de a se lansa fără o plasă de siguranţă şi de a-şi duce la capăt intuiţiile, fără frica de a da greş. Se poate învăţa din felul în care filmează, iar mie mi-ar plăcea să am această uşurinţă şi libertate de a aborda o poveste”.

„Corneliu este amabil, inteligent şi ştie să imprime actorilor o interpretare naturală, dându-le libertate şi punându-i în situaţii confortabile. Pentru mine a fost o descoperire”.

Lungmetrajul „Gomera” spune povestea lui Cristi, un ofiţer de poliţie care ajunge în insula spaniolă pentru a învăţa limbajul „El Silbo”, o formă de comunicare prin fluierat, specifică zonei. Misiunea lui este de a-l elibera pe Zsolt, un afacerist controversat aflat în arest în Bucureşti.

„Gomera”, primul film al lui Corneliu Porumboiu care este realizat şi în afara ţării, îi are în distribuţie pe Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr şi Sabin Tambrea.

Filmările au debutat pe 18 februarie, la Bucureşti, şi se vor încheia la începutul lunii viitoare.

Limbajul fluierat ancestral “El Silbo”, înscris în patrimoniul UNESCO, a atras susţinerea proiectului de către autorităţile locale din insula, El Cabildo de La Gomera şi compania Fred Olsen S.A., a căror valori au la bază principiul sustenabilităţii şi protecţiei identităţii locale.

Filmul, scris şi regizat de Corneliu Porumboiu, are imaginea semnată de Tudor Mircea, scenografia este realizată de Simona Pădureţu, designer de costume Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu este responsabilă de direcţia artistică.

„Gomera” este o producţie 42 KM FILM în coproducţie cu Les Films du Worso (Franţa), Komplizen Film (Germania) şi Arte Grand Accord. Producător este Marcela Ursu, iar producător executiv, Patricia Poienaru. Coproducători sunt Sylvie Pialat, Benoît Quainon, Janine Jackowski, Jonas Dornbach şi Maren Ade. Agentul internaţional de vânzări este MK2 Films.

Lungmetrajul este realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Eurimages şi va fi lansat în cinematografele din România în 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.