Chitaristul Al Di Meola va concerta pe 27 noiembrie la Sala Palatului din Bucureşti, unde îşi va prezenta cel mai recent album, „Opus”, lansat în luna februarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accesul în sală va fi permis începând cu ora 18.30.

Biletele pot fi cumpărate online, de pe stertickets.ro, şi au preţuri de 99, 159, 199 şi 299 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală.

Chitarist jazz, jazz-rock şi jazz-fusion, dar şi producător, Al Di Meola - născut în New Jersey, pe 22 iulie 1954 - s-a înscris la colegiul de muzica Berklee din Boston, în 1971, iar trei ani mai târziu, s-a alăturat trupei pianistului Chick Corea, Return to Forever, alături de care a cântat până în 1976. În acelaşi an a lansat primul album solo, „Midnight Sun”.

A colaborat, între alţii, cu artişti ca Luciano Pavarotti, Paco de Lucia, Phil Collins, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder şi Jean Luc Ponty.

Între proiectele din care a făcut parte se numără Super Guitar Trio - care l-a adus alături de chitariştii Paco De Lucia şi John McLaughlin - şi trio-ul The Rite Of Strings, cu Jean-Luc Ponty şi Stanley Clarke.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.