Charlotte Gainsbourg, Billy Idol, Nine Inch Nails şi Nick Cave vor fi capete de afiş ale Montreux Jazz Festival, care va avea loc în perioada 29 iunie - 14 iulie.
La cea de-a 52-a ediţie a festivalului din Elveţia vor cânta şi Iggy Pop, Deep Purple, Van Morrison, Etienne Daho şi Paolo Conte.
Nick Cave va urca pentru prima dată pe scena festivalului, pe 12 iulie. El a fost prezentat de organizatorii festivalului drept un poet şi un guru, potrivit AFP. Artistul se va afla în plin turneu european, care va ajunge şi la Bucureşti, pe 19 iunie.
Între cei care vor mai concerta pentru prima dată la Montreaux se numără Nine Inch Nails şi Jack White, dar şi Jamiroquai.
Johnny Depp va fi alături de Alice Cooper şi The Hollywood Vampires, supergrup din care fac parte Joe Perry (Aerosmith) şi Matt Sorrum (Guns N Roses).
John Cale, membru fondator al Velvet Underground, va fi, de asemenea, la Montreaux pentru prima dată, acompaniat de o orchestră.
Charlotte Gainsbourg, fiica compozitorului francez Serge Gainsbourg şi a actriţei Jane Birkin, va reveni în festival, pe 2 iulie, unde îşi va prezenta şi cel mai recent album lansat, al cincilea, „Rest” (2017).
În semn de omagiu pentru aria jazz care a dus la consacrarea evenimentului, organizatorii festivalului vor crea un nou spaţiu, The House of Jazz, dedicat exclusiv proiectelor muzicale de gen.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.