Sute de turişti au petrecut sfârşitul de săptămână pe pârtiile din judeţul Alba, la Arieşeni sau în Munţii Şureanu, unde condiţiile sunt excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă, iar stratul de zăpadă măsoară între 30 şi 50 de centimetri, administratorii pârtiilor spunând că sezonul de schi din acest an ar putea fi prelungit şi în lunile de primăvară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentantul Serviciului Turism din cadrul Consiliului Judeţean Alba, Rareş Tileagă, a declarat, duminică, pentru News.ro, că atât la Arieşeni cât şi în Munţii Şureanu condiţiile sunt ”excelente” pentru practicarea sporturilor de iarnă, iar instalaţiile de urcare funcţionează la parametri normali.

La Arieşeni câteva sute de turişti au ales să se bucure de sfârşitul de săptămână pe pârtie, pensiunile din zonă fiind rezervate aproape în întregime, potrivit reprezentanţilor administraţiei locale.

”Deşi vremea se încălzeşte treptat, pârtiile de la Arieşeni se prezintă remarcabil de bine pentru această perioadă a sezonului. Chiar dacă stratul de zăpadă a scăzut datorită încălzirii vremii, acest fapt, însă, nu ar trebui să-i descurajeze pe iubitorii sporturilor de iarnă, întrucât zăpadă schiabilă a rămas suficientă pe ambele pârtii” a spus Rareş Tileagă.

Potrivit acestuia, drumul din Alba Iulia până la Arieşeni, de 120 de kilometri, poate fi parcurs în aproximativ 2 ore şi 30 de minute, în această perioadă fiind accesibil oricărui tip de autovehicul.

Şi pe domeniul schiabil din Munţii Şureanu s-au aflat, sâmbătă şi duminică, sute de turişti, iar pensiunile şi cabanele din zonă au fost rezervate în mare parte.

Stratul de zăpadă este între 30 şi 50 de centimetri pe pârtie şi, deşi în ultimele zile a fost o vreme însorită, condiţiile sunt foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă.

”Pârtiile de la Şureanu sunt, în continuare, perfecte pentru schi, cu toate că nu a mai nins în ultimul timp, iar vremea s-a încălzit treptat. Zăpada, deşi nu la fel de proaspătă ca acum o săptămână, este ideală pe pârtii şi în off-piste, drumul se prezintă acceptabil dar sunt necesare lanţurile pentru că oricând în zonă poate ninge”, a mai spus Tileagă.

Administratorii pârtiilor din cele două zone turistice din judeţul Alba spun că, datorită condiţiilor meteo favorabile, sezonul de schi din acest an ar putea fi prelungit şi în lunile de primăvară.

Staţiunea Arieşeni se află în Munţii Apuseni la o altitudine de aproximativ 1.400 de metri, având două pârtii în lungime de 2 kilometri.

Domeniul Schiabil Şureanu este unul dintre cele mai frumoase din Transilvania având 9 pârtii de schi şi aflându-se la o altitudine de peste 2.000 de metri, în Munţii Şureanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.