MEC anunţă că liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a după ce elevii susţin Evaluarea Naţională/ Ce presupune acest examen şi ce discipline sunt vizateSocial14 aug 2026
Metodologiile-cadru de organizare a Evaluării Naţionale şi a examenului de Bacalaureat 2027, puse în consultare publică de Ministerul Educaţiei/ Care sunt principalele modificăriSocial13 aug 2026
Raport - Formarea specialiştilor care îngrijesc persoanele vârstnice, fragmentată şi insuficientă / Doar 18% dintre angajaţii din asistenţa socială au participat la cursuri în ultimii doi ani / Aproape 16% dintre posturi, vacanteEdu News13 aug 2026
UPDATE - Calendarul Evaluării Naţionale şi al Bacalaureatului 2027, propuse de Ministerul Educaţiei/ Când sunt prevăzute probele/ Modificările sunt motivate, printre altele, de temperaturile extreme din timpul verii / Când au loc simulărileSocial13 aug 2026
Sindicatele din educaţie resping „categoric” propunerea privind salarizarea personalului din învăţământ prezentată marţi la Cotroceni: „Deşi unele corecţii răspund parţial problemelor semnalate, acestea nu schimbă problemei de fond a proiectului"Social12 aug 2026
Colegiul Medicilor Stomatologi cere Ministerului Educaţiei includerea sănătăţii orale şi a prevenţiei afecţiunilor stomatologice în educaţia pentru sănătate destinată elevilor de liceu/ Două treimi dintre copii şi adolescenţi au carii dentareSocial12 aug 2026
Ilie Bolojan: Am ajuns la cea de-a 100-a creşă construită şi inaugurată la nivel naţional prin programul guvernamental / Mulţumesc Ministerului Dezvoltării şi autorităţilor localePolitic Intern12 aug 2026
Bacalaureatul de toamnă începe luni cu proba la Limba şi Literatura Română / Peste 33.000 de candidaţi s-au înscris la toate probele sau la cele nepromovate în sesiunile anterioare / Primele rezultate, aşteptate în 18 augustEdu News10 aug 2026
Daniel Funeriu: Nu văd de ce statul nu ar putea să acorde vouchere de meditaţii. Aşa cum se dau vouchere pentru mers la sală şi maşini, cred că ar fi cazul să ne ocupăm de creierii copiilor noştriEdu News9 aug 2026
Nadia Comăneci, la Haferland: "Este o mare onoare ca şi după 50 de ani să se vorbească despre performanţa mea"/ Cum se menţine în formă: "Fac sport 30 de minute în fiecare zi. Important este să fii constant"Sport9 aug 2026
Daniel Funeriu: Inteligenţa artificială e cel mai bun servitor, dar cel mai oribil stăpân / Nu sunt ţări în Europa la care să mă uit şi să spun «trebuie să facem aşa!», m-aş uita în AsiaEdu News9 aug 2026
Moment istoric la Bucureşti – Vulturul şi cei doi grifoni care fuseseră distruşi în urma bombardamentelor din 1944, reamplasaţi pe Palatul Universităţii din Bucureşti / Ciprian Ciucu: Vor fi pentru generaţii aici, în inima Bucureştiului – VIDEOEdu News8 aug 2026
Bacalaureatul de toamnă începe luni cu proba la Limba şi Literatura Română/ Peste 33.000 de candidaţi s-au înscris la toate probele sau la cele nepromovate în sesiunile anterioare/ Calendarul probelorEdu News7 aug 2026
Elevii danezi vor trebui să-şi susţină oral eseurile, în încercarea de a combate fraudele cu ajutorul AIEdu News6 aug 2026
Titularizare 2026: Rezultate finale - în cazul a 62,52% dintre lucrările vizate de contestaţii notele au crescut, iar pentru 37,48% au scăzut / A crescut cu 3,36% numărul de candidaţi cu note peste 7 / Ce posturi sunt disponibileEdu News4 aug 2026
Începe a doua sesiune a Bacalaureatului, cu evaluarea competenţelor / Probele scrise, din 10 august / Peste 33.000 de candidaţi înscrişiSocial3 aug 2026
Peste 33.000 de candidaţi, înscrişi la a doua sesiune a Bacalaureatului din acest an/ Probele de evaluare a competenţelor încep luniSocial2 aug 2026
Elevii români au obţinut 6 medalii de argint, una de bronz şi o menţiune la Olimpiada Internaţională de LingvisticăSocial1 aug 2026
Proteste în Portugalia şi apeluri ca ministrul educaţiei să fie „picat”, din cauza modului de corectare a lucrărilor de examenEdu News31 iul 2026
Universitatea Politehnica Timişoara a înregistrat o creştere de aproape 28% a numărului de candidaţi la admitere / Rectorul Florin Drăgan: Tinerii îşi aleg facultatea şi în funcţie de perspectivele de angajareEdu News31 iul 2026
UPDATE - Fostul secretar general al PSD Paul Stănescu ar fi fost ofertat de AUR - surse / Poziţia oficială a AURieri, 11:05
Bărbat împuşcat de agenţii ICE în timpul unei operaţiuni în New York City / În maşină se afla un copil de 5 ani / Newyorkezii sunt revoltaţi - VIDEOieri, 06:04
Execuţia în direct a lui Nidal Hasan, anunţată de SUA, constituie o formă de ”tortură”, acuză ONUieri, 17:30
ANM - Temperaturi normale pentru această perioadă în următoarele patru săptămâni. Ploi mai abundente în sudul ţării, în prima parte a intervalului ieri, 07:34
Cotidianul.roHAINELE PUTERII | Cristela Georgescu, „Prima Doamnă” fără Cotroceni. Perle, broderii și credință purtată la vedere
Spotmedia.roRechinul care a blocat un oraș întreg: peste 600.000 de oameni au venit să-l vadă (Video)
Proiectul Bach 2.0 aduce muzica barocă la Braşov şi Bucureşti. Cinci concerte în ţară, cu lucrări de Johann Sebastian Bach interpretate pe instrumente istorice
Omul de afaceri Bogdan Peşchir, trimis în judecată pentru sute de fapte de corupere a alegătorilor/ Care a fost mecanismul prin care Peşchir a influenţat voturile utilizatorilor de TikTokieri, 17:03
MApN avertizează asupra unui document fals distribuit prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie privind o presupusă încorporare de urgenţă a tinerilor / MApN: O încercare de manipulare, fără nicio legătură cu o situaţie realăieri, 16:45
”Stop Rasism”, platforma unde victimele sau martorii unor incidente antisemite, xenofobe sau îndreptate împotriva romilor le pot raporta online / Cum funcţionează şi ce informaţii oferăieri, 15:06
Manifestaţie „împotriva extremismului politic”, organizată de ultraşii radicali în centrul Capitalei: Protestăm împotriva pericolului comunist, renăscut sub masca Antifaieri, 11:27
UPDATE - Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, este audiată din nou la DNA Iaşi, în dosarul lui Fănel Bogos/ Ce a declarat la ieşirea de la audiereieri, 11:28
Răducioiu, interviu în Gazzetta dello Sport: „Petreceri, vin de 10.000 de euro, modele: o viaţă de circ...” / "La Brescia ne făceau injecţii intravenoase cu un lichid roz" / Secretul fostului internaţionalieri, 12:20
Laureatul Nobel Paul Krugman: Franţa ar putea deveni ”prea mare pentru a fi salvată” de BCEastăzi, 06:08Economic
UPDATE - Zelenski, după anunţul lui Trump privind exportul de motirină de către Rusia: O decizie slabă a unui partener puternic/ Un cadou făcut lui Putinastăzi, 05:52Externe
Aproape 20% dintre familiile americane au întârzieri la plata creditelor, cel mai ridicat nivel de după Marea Recesiuneastăzi, 05:40Economic
Germania avertizează că manevrele sateliţilor militari ruşi ar putea ameninţa reţeaua Starlink a lui Elon Muskastăzi, 05:19Economic
Copilotul din Oman al zborului flydubai planifica un atac sinucigaş pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, după modelul atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 în SUA, anunţă procurorul general al EAUastăzi, 01:19Externe
Negocierile de la Miami între SUA şi Ucraina, umbrite de un acord între Trump şi Putin privind o cumpărare negociată de motorinăastăzi, 00:20Externe
Dr. Liviu Lovin, specialist toxicolog: Există ciuperci sau muguri cu efecte letale, care deprimă funcţia cardiacă / Fiecare organism reacţionează diferit în astfel de cazuriieri, 23:47Sănătate
Dr. Liviu Lovin, specialist în ATI-Toxicologie: Sunt cazuri care pot atinge sute de zile în terapie intensivă, spitalizări de ordinul lunilor / Cele mai multe sunt la pacienţii care, din cauza substanţei pe care au consumat-o, fac complicaţii de organieri, 23:40Sănătate
J. D. Vance anunţă că nu se va uita la execuţia lui Nidal Hassan, dacă este difuzată în directieri, 23:21Externe
Dr. Liviu Lovin: Drogurile pe care le vedem în filme, cocaina, heroina, sunt droguri scumpe. Majoritatea pacienţilor nu au acces la eleieri, 23:13Sănătate