Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a transmis Ministerului Educaţiei şi Cercetării o solicitare privind includerea sănătăţii orale şi a prevenţiei afecţiunilor stomatologice în curricula de educaţie pentru sănătate destinată elevilor de liceu. Demersul are loc în contextul actualului proces de reformă curriculară pentru învăţământul liceal şi al pregătirii unei componente dedicate educaţiei pentru sănătate. Potrivit stomatologilor, două treimi dintre copiii şi adolescenţii de până la 17 ani au carii dentare, 35,2% au sângerări gingivale, iar aproape 30% se confruntă cu anomalii dento-maxilare.
CMSR consideră necesar ca sănătatea orală să fie integrată explicit în viitoarele conţinuturi educaţionale încă din etapa de elaborare a acestora, ca parte a unei abordări unitare a sănătăţii şi prevenţiei, se arată într-un comunicat al CMSR.
Iniţiativa reprezintă o continuare a demersurilor începute de CMSR în septembrie 2024, când Colegiul a propus Ministerului Educaţiei includerea sănătăţii orale în cadrul tematicii programului „Şcoala Altfel”. Iniţiativa din 2024 a beneficiat de susţinerea Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România şi a Colegiului Medicilor din România.
„Necesitatea consolidării educaţiei pentru sănătate orală este susţinută de datele Studiului Naţional privind starea de sănătate orală a românilor: 66,3% dintre copiii şi adolescenţii de până la 17 ani prezintă carii dentare, 35,2% prezintă sângerare gingivală, iar 29,2% se confruntă cu anomalii dento-maxilare. Sănătatea orală este parte integrantă a sănătăţii generale, iar formarea timpurie a unor comportamente corecte privind igiena, prevenţia şi prezentarea periodică la medicul stomatolog poate contribui la reducerea riscului de apariţie a afecţiunilor orale şi a complicaţiilor acestora”, afirmă medicii sotmatologi.
În acest sens, CMSR propune ca viitoarele conţinuturi de educaţie pentru sănătate să includă, într-o formă adaptată vârstei, noţiuni privind igiena orală, prevenţia cariilor şi a afecţiunilor gingivale, alimentaţia şi factorii de risc pentru sănătatea orală, precum şi importanţa controalelor stomatologice periodice.
„Integrarea sănătăţii orale într-o abordare mai largă a educaţiei pentru sănătate poate constitui un demers cu impact real asupra prevenţiei şi asupra formării unei generaţii mai bine informate şi mai responsabile în ceea ce priveşte propria sănătate. Educaţia pentru sănătate trebuie să le ofere tinerilor instrumentele necesare pentru a preveni, nu doar informaţiile de care au nevoie atunci când problemele sunt deja instalate”, declară Dr. Florin Lăzărescu, Preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
Prin solicitarea transmisă Ministerului Educaţiei şi Cercetării, CMSR şi-a exprimat disponibilitatea de a pune la dispoziţia ministerului expertiza profesională a medicilor stomatologi şi de a participa la elaborarea şi validarea conţinuturilor educaţionale dedicate sănătăţii orale.
Totodată, Colegiul a propus includerea unui reprezentant CMSR în grupul de lucru sau de consultare implicat în acest proces, astfel încât informaţiile privind sănătatea orală transmise elevilor să fie fundamentate ştiinţific, actuale şi adaptate nevoilor acestora.
Prin acest demers, CMSR continuă iniţiativele dedicate consolidării prevenţiei şi educaţiei pentru sănătate orală şi susţine integrarea acestora în politicile publice adresate copiilor şi tinerilor, mai menţionează Colegiul Medicilor Stomatologi din România.



























