UniCredit Bank România anunţă că a semnat un acord de finanţare de 100 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiţii. Fondurile vor fi puse la dispoziţia companiilor de dimensiuni mici şi medii care doresc să investească în inovare, digitalizare şi dezvoltare, contribuind astfel la creşterea competitivităţii şi modernizarea economiei româneşti.
"UniCredit Bank România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au semnat un acord de finanţare în valoare de 100 de milioane de euro, destinat sprijinirii investiţiilor realizate de întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) şi de companiile de dimensiune medie (Mid-Caps) din România. Noua facilitate va contribui la îmbunătăţirea accesului la finanţare pentru companiile româneşti, cu accent pe proiectele de inovare şi digitalizare, susţinând astfel creşterea competitivităţii economiei locale şi accelerarea transformării tehnologice", se arată într-un comunicat al UniCredit Bank România.
Cu ajutorul acestor fonduri vor fi finanţate investiţiile şi planurile de dezvoltare ale companiilor eligibile din diverse sectoare economice. De asemenea, sunt sprijinite investiţiile private şi crearea de locuri de muncă, contribuind la consolidarea rezilienţei mediului de afaceri românesc.
Acordul reconfirmă parteneriatul de lungă durată dintre UniCredit Bank România şi Banca Europeană de Investiţii, construit în jurul obiectivului comun de a facilita accesul la finanţare pentru companiile care contribuie la dezvoltarea sustenabilă şi la modernizarea economiei româneşti, se precizează în comunicat.
"Această nouă facilitate acordată de Banca Europeană de Investiţii reprezintă un instrument important prin care putem sprijini dezvoltarea companiilor româneşti. Finanţarea va permite UniCredit Bank să ofere clienţilor săi resurse pe termen lung, în condiţii competitive, cu un accent deosebit pe investiţiile în inovare şi digitalizare. Ne aşteptăm ca o parte semnificativă a fondurilor să susţină companii aflate într-o etapă accelerată de dezvoltare, contribuind astfel la consolidarea unui sector antreprenorial mai competitiv, mai inovator şi mai rezilient", a declarat Andrei Bratu, Executive Vice President Corporate, UniCredit Bank.
UniCredit Bank România este una dintre principalele instituţii financiare din România, oferind o gamă completă de produse şi servicii financiare pentru persoane fizice, IMM-uri şi clienţi corporativi. Banca face parte din Grupul UniCredit, unul dintre cele mai importante grupuri financiare europene, cu o prezenţă semnificativă în Europa Centrală şi de Est.
Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de creditare a Uniunii Europene şi unul dintre cei mai mari finanţatori multilaterali din lume. BEI sprijină proiecte care contribuie la dezvoltarea economică, inovare, competitivitate, sustenabilitate şi coeziune socială în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte regiuni ale lumii.




























