Compania Delgaz Grid, fosta companie E.ON Distribuţie România, a depistat în primele patru luni ale acestui an aproximativ 900 cazuri de consumuri frauduloase de gaze naturale şi energie electrică, prejudiciul total estimat fiind de aproximativ 2,5 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii, miercuri, Delgaz Grid, fosta companie E.ON Distribuţie România, a depistat în primele patru luni ale acestui an 896 de cazuri de consum fraudulos, dintre care 442 reprezintă consum fraudulos de gaze naturale identificate în 20 de judeţe din Transilvania, Moldova şi Banat, iar 454 sunt sustrageri de energie electrică identificate în special în regiunea Moldovei.

Potrivit companiei, prejudiciul total estimat este de aproximativ 2,5 milioane de lei.

"Combaterea intervenţiilor neautorizate la aparatele de măsură, atât la instalaţiile de gaze naturale, cât şi la cele de energie electrică, precum şi a improvizaţiilor efectuate în scopul consumului neautorizat de energie reprezintă o preocupare constantă a Delgaz Grid. Aceste intervenţii aduc prejudicii importante şi, totodată, pot genera incidente deosebit de grave, cu însemnate pagube materiale şi/sau victime umane. De aceea, prin intermediul echipelor specializate, sunt efectuate permanent verificări în teren, rolul acestora fiind de a depista sustragerile de gaze naturale şi/sau energie electrică din reţelele de distribuţie. Verificările în teren au la bază programe informatice şi instrumente moderne pentru a identifica eventualele consumuri frauduloase la consumatori, prin ocolirea mijloacelor de măsură sau prin intervenţii asupra acestora”, mai arată sursa citată.

Potrivit sursei citate, în judeţul Alba au fost identificate în primele patru luni ale acestui an 21 de cazuri de consumu fraudulos, în timp ce în judeţul Mureş 54 de astfel de cazuri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.