HMD Global anunţă încheierea unui parteneriat cu Carl Zeiss prin care tehnologia optică a celebrei companii germane va fi folosită pe smartphone-urile vândute sub brandul Nokia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Telefoanele Nokia cu optică Carl Zeiss vor reveni în atenţie, ca urmare a parteneriatului anunţat de HMD Global. Potrivit acestei înţelegeri, viitoarele telefoane Nokia vor beneficia de lentile produse de Carl Zeiss.

HMD Global este o companie elveţiană care deţine drepturile pentru brandul Nokia, în urma achiziţionării acestuia de la Microsoft.

Parteneriatul cu Carl Zeiss nu este o noutate şi nici nu garantează faptul că telefoanele Nokia vor veni cu o calitate foto mai bună decât cea a concurenţei. Este, cel puţin până la dovada contrarie, un nou logo care, plasat pe telefoanele Nokia, poate ajuta la creşterea vânzărilor.

Nokia, în vremurile sale bune, era partener tradiţional al nemţilor de la Carl Zeiss. Telefoane celebre, precum Nokia N95 sau mai târziu 808 PureView au fost realizate împreună cu compania germană.

Însă, cum fanii brandului finlandez probabil îşi mai amintesc, nu atât lentila Carl Zeiss, cât în special tehnica software de resampling a celor de la Nokia era responsabilă de calitatea foarte bună (pentru acea vreme) a fotografiilor.

De altfel, Nokia nu a fost singurul producător de telefoane care a folosit optică Carl Zeiss. Şi Sony Ericsson, unul dintre cei mai importanţi concurenţi de la acea vreme, colabora cu compania germană.

Un alt argument care topeşte din entuziasmul alăturării brandurilor Nokia şi Carl Zeiss vine din faptul că, în afară de nume, HMD Global nu are multe în comun cu ceea ce însemna Nokia pe vremuri. De exemplu, HMD nu mai are inginerii care lucrau la Nokia în vremurile bune.

Dincolo de brandul Carl Zeiss care va putea fi văzut pe viitor pe telefoanele Nokia, HMD Global trebuie să convingă utilizatorii că acest parteneriat se traduce într-o calitate mai bună a fotografiilor realizate cu smartphone-urile sale.

Compania finlandeză nu a anunţat şi o dată la care va lansa primul dispozitiv dotat cu optică Carl Zeiss.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.