Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social se reuneşte, miercuri, la Palatul Victoria, una dintre discuţiile de pe agendă fiind majorarea salariului minim pentru anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat că există argumente solide pentru creşterea acestuia, iar salariaţii din toate domeniile insistă aspra creşterii, în timp ce premierul Ilie Bolojan a anunţat recent că ”nu avem spaţii foarte mari de creştere”. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat în repetate rânduri că salariul minim nu trebuie crescut, solicitare pe care a avut-o şi IMM România.
Potrivit Guvernului, premierul Ilie Bolojan participă, miercuri, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Şedinţa urmează să aibă loc la Palatul Victoria, de la ora 14.30.
Una dintre discuţiile de pe agendă este salariul minim pentru anul viitor.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a afirmat, marţi, că PSD susţine creşterea salariului, minim, decizie pentru care există argumente.
”Creşterea salariului minim are argumente solide! PSD susţine această măsură, nu doar pentru că este corectă pentru salariaţi, ci pentru că este necesară pentru economia României. Un salariu minim decent este un drept elementar al oamenilor de a trăi decent din munca lor”, a transmis, marţi, ministrul Muncii, Florin Manole.
Potrivit acestuia, există o lege în vigoare, stabilită prin consens între mediul de afaceri, sindicate şi Guvern în 2024.
”Este implementarea directivei europene privind salariile minime şi a reprezentat un jalon în PNRR. În acest moment, această lege nu mai permite politizarea salariului minim, ci îl calculează pe baze obiective”, a mai transmis ministrul.
Potrivit acestuia, în plus, inflaţia de peste 9% erodează puterea de cumpărare.
”Argumentul de bun-simţ este că nu putem accepta ca oamenii care muncesc legal şi corect, care câştigă salariul minim, să fie în risc de sărăcie”, a mai transmis Manole.
Solicitarea de creştere a salariului minim a fost transmisă de către sindicaliştii din toate domeniile, care ameninţă inclusiv cu proteste dacă salariul minim o să fie îngheţat.
De cealaltă parte, IMM România a propus ca salariul minim brut pe ţară să fie îngheţat la nivelul actual de 4.050 de lei pentru anul viitor, citând datele unor sondaje care reflectă ”presiunile majore cu care se confruntă întreprinderile româneşti după implementarea măsurilor din Pachetul 1 de reforme”.
Săptămâna trecută, premierul Ilie Bolojan a afirmat că ”nu avem spaţii foarte mari de creştere”, iar ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat în repetate rânduri că salariul minim nu trebuie crescut.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







