Parlamentarii Europeni au dezbătut în cursul acestei săptămâni eventuale măsuri legislative ce pot fi impuse pentru ca dispozitivele electronice să reziste mai mult în timp şi să fie mai uşor de reparat în cazul defectării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O cercetare comandată de Uniunea Europeană a arătat faptul că 77% din cetăţenii europeni ar prefera să repare un produs defectat, decât să cumpere unul nou. Plecând de la această premisă, site-ul oficial al Parlamentului European arată că instituţia doreşte ca producătorii să simplifice procesul de reparare, componentele schimbate să fie mai ieftine şi să nu mai existe aşa-numita defectare programată.

Conform Parlamentului European:

  • Fiecare categorie de produse ar trebuie să aibă stabilit un criteriu de rezistenţă minimă. De exemplu, orice televizor ar trebui să reziste cel puţin X ani înainte să existe vreo şansă de a se strica.
  • Statele membre ar trebui să încurajeze reparaţiile şi vânzările la mâna a doua pentru a crea locuri de muncă şi a reduce risipa şi poluarea.
  • Bateriile şi ecranele să nu mai fie lipite, pentru a fi schimbate mai uşor şi mai ieftin.
  • Consumatorii trebuie să aibă opţiunea de a alege un centru independent de reparaţii, nu să fie obligaţi să apeleze la service-ul producătorului.
  • Definirea prin lege şi combaterea defectării programate. Ar trebui stabilit un sistem prin care produsele să fie testate pentru a se vedea dacă producătorul le-a construit special în aşa fel încât să nu mai funcţioneze după o perioadă de tip. Producătorii vinovaţi ar urma să fie amendaţi.
  • Produselor ar urma să li se aplice o etichetă oficială a Uniuni Europene care să arate consumatorilor că este vorba de dispozitive durabile, uşor de reparat, ecologice etc.
  • Pentru o şi mai bună informare a consumatorului, produsele electronice mari ar urma să fie însoţite de un indicator de folosire care să arate simplificat cam cât timp va putea fi folosită viitoarea achiziţie.

Toate aceste idei sunt, de fapt, recomandări pe care Parlamentul European le trimite către Comisia Europeană, ca organ executiv, pentru a fi luate în calcul în vederea unei legi în acest sens. Unele dintre acestea ar urma să fie aplicate şi pentru software.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.