• Suma totală a asistenţei macrofinanciare în curs de desfăşurare se ridică la 295 de milioane EUR
  • Guvernul orientat spre reforme poate avea acces la finanţare dacă îndeplineşte anumite condiţii
Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Eurodeputaţii au aprobat propunerea Comisiei de a acorda guvernului Republicii Moldova sprijinul pentru stabilizarea situaţiei economice a ţării, cu 561 voturi „pentru”, 43 „împotrivă” şi 20 abţineri, arată comunicatul de presă al Parlamentului European.

Sprijinul, în valoare totală de 45 de milioane euro sub formă de granturi şi de până la 100 de milioane euro sub formă de împrumuturi, va fi plătit în două tranşe planificate pentru al treilea şi al patrulea trimestru al anului 2023, dacă Republica Moldova îndeplineşte anumite condiţii. Conform sursei citate, acestea includ reforme ale sistemului judiciar, asigurarea statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei, precum şi progrese satisfăcătoare în ceea ce priveşte punerea în aplicare a unui program macroeconomic al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, economia din Republica Moldova s-a diminuat, iar climatul economic incert a afectat negativ investiţiile şi comerţul din ţară. Criza energetică şi scăderea consumului gospodăriilor şi a investiţiilor au pus o presiune suplimentară asupra finanţelor publice ale Republicii Moldova. În plus, creşterea bruscă a preţurilor la energie creează niveluri ridicate ale inflaţiei.

„Războiul de agresiune rusesc din Ucraina nu a cruţat pe nimeni şi cu siguranţă nu Republica Moldova. O combinaţie nefericită a războiului, a crizei energetice, a inflaţiei uriaşe şi a scăderii consumului casnic şi a investiţiilor a erodat finanţele publice şi a afectat mijloacele de subzistenţă ale cetăţenilor moldoveni. Pe lângă toate acestea, influenţa crescândă a Rusiei în această regiune exercită o presiune suplimentară asupra economiei Republicii Moldova. În aceste vremuri dificile de vulnerabilitate economică şi politică, trebuie să ajutăm şi să sprijinim Republica Moldova”, a afirmat raportoarea Markéta Gregorová, de la grupul Verzi/ALE, Cehia, potrivit sursei citate.

Relaţiile UE cu Republica Moldova se bazează pe Acordul de Asociere UE-Republica Moldova, inclusiv pe Zona de liber schimb aprofundată şi cuprinzătoare, care asigură o asociere politică mai puternică şi o integrare economică între UE şi Republica Moldova. Consiliul European din 23 iunie 2022 a acordat Republicii Moldova statutul de ţară candidată la UE.

Moldova beneficiază de asistenţă macrofinanciară în curs care a intrat în vigoare la 18 iulie 2022.

După aprobarea sprijinului de către Consiliul UE, acesta va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE şi se va aplica în ziua următoare datei publicării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.