Google ar putea lansa şi o nouă tabletă, alături de două smartphone-uri pregătite pentru această toamnă,

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform cunoscutului ”informator” Evan Blass, care a postat un update pe Twitter în acest sens, Google nu a renunţat la tablete, deşi, până acum, nu a reuşit să lanseze un rival pentru iPad-ul celor de la Apple care domină copios piaţa.

Noua tabletă va fi produsă de cei de la Huawei, cu care Google a mai colaborat şi în trecut. Chinezii au dezvoltat smartphone-ul Nexus 6P.

În ceea ce priveşte specificaţiile tehnice, singurele informaţii cunoscute sunt despre ecran, care va avea 7 inch, şi memoria RAM, care va fi de 4 GB.

Va fi interesant de văzut ce nume va alege Google pentru noua tabletă. Este cunoscut faptul că se va renunţa la brandul Nexus pentru smartphone-uri, ceea ce ar fi normal să se întâmple şi în cazul tabletelor.

Un nume posibil este Pixel, brandul pe care Google l-a folosit pentru prima oară anul trecut, când a lansat tableta Pixel C şi care se zvoneşte că-l va folosi anul acesta pentru cele două smartphone-uri a căror lansare este iminentă.

Pe de altă parte, cei de la Huawei au înregistrat trademark-ul ”Huawei 7P”. Însă, deşi numele corespunde rezoluţiei de 7 inch, este puţin probabil ca Google să comercializeze un produs sub brandul oricăruia dintre partenerii săi. Mai probabil, acest nume va fi folosit pentru o viitoare tabletă Huawei.

Google, pe de altă parte, încearcă să facă progrese pe o piaţă în care, cu excepţia Nexus 7, nu a avut succes. Indiferent de tabletele pe care Google sau partenerii le-au lansat, acestea au căzut victime unui ecosistem de slabă calitate.

Noua tabletă Google produsă de Huawei va fi lansată cel mai probabil spre finele acestui an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.