Premierul interimar Florin Cîţu a afirmat, joi, că dinamica preţurilor a depăşit estimările Băncii Naţionale şi consideră că s-ar impune discutarea situaţiei. ”Sunt sigur că BNR are cele mai bune măsuri şi le va lua pentru a asigura că inflaţia va scădea în perioada următoare”, transmis premierul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dinamica preţurilor a depăşit estimările Băncii Naţionale (...) Aş vrea să menţionez că este nevoie de un Comitet de macrostabilitate, dar decide domnul guvernator când să-l facă”, a declarat, joi, premierul interimar Florin Cîţu, după şedinţa de Guvern.  

Premierul a precizat că, dacă această inflaţie este doar temporară, ”lucrurile sunt ok şi vom merge pe ceea ce estimează Banca Centrală”.  

”Eu sper doar că nu am ratat o măsură în trecut şi acum să ne grăbim să reducem preţurile prin măsuri de politică monetară restrictivă care ar putea s reducă creşterea economic. Sunt sigur că BNR are cele mai bune măsuri şi le va lua pentru a asigura că inflaţia va scădea în perioada următoare şi va reveni pe trend descrescător aşa cum arată datele Băncii Centrale”, a mai declarat premierul interimar.  

Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2020 este 6,3%, relevă datele făcute publice marţi de Institutul Naţional de Statistică. 

 

 

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.