Euro a coborât la cel mai redus nivel din ultimele 20 de luni în raport cu dolarul, în timpul tranzacţiilor de luni, iar acţiunile au scăzut şi obligaţiunile au urcat, din cauza temerilor că eşecul referendumului din Italia va destabiliza ţara şi va încuraja mişcările naţionaliste, transmite Bloomberg.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul italian Matteo Renzi a anunţat că va demisiona, după ce oponenţii propunerilor sale de reducere a puterii Senatului au fost respinse de participanţii la referendumul de duminică în proporţie de aproape 60% faţă de 40%.

Respingerea reformelor lui Renzi, care vizau simplificarea procesului legislativ în Italia, ţară în care s-au succedat 63 de guverne după cel de-al doilea Război Mondial, urmează votului şoc din Marea Britanie pentru ieşirea din Uniunea Europeană.

Euro a coborât cu 1,1%, la 1,0552 dolari pe unitate, la bursa din Tokyo, iar în timpul şedinţei declinul a atins 1,5%.

Pierderile au fost totuşi limitate de victoria independentului Alexander Van der Bellen în alegerile prezidenţiale din Austria, în faţa naţionalistului Norbert Hofer.

Lira sterlină s-a depreciat cu 0,3%, din cauza neînţelegerilor din guvernul britanic referitoare la negocierile pentru Brexit. Ministrul britanic de Externe Boris Johnson a refuzat să sprijine propunerile unora dintre colegi, ca Marea Britanie să contribuie finnciar la bugetul UE, pentru menţinerea accesului la piaţa unică.

Indicele MSCI Asia Pacific a scăzut cu 0,5%, iar indicele jaonez Topix cu 1%. Indicele Shanghai Composite a coborât cu 1,3%, iar Hang Seng China Enterprises cu 1,1%.

În SUA, contractele futures pentru S&P 500 au coborât cu 0,3%.

În Europa, indicii bursieri au o evoluţie negativă în timpul tranzacţiilor electronice. Indicele FTSE 100 al bursei din Londra este în declin cu 0,33%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,2%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,7%. Indicele FTSE MIB al bursei din Milano scade cu 0,07%, iar IBEX 35 al bursei din Madrid cu 0,7%. Indicele pan-european Stox 600 coboară cu 0,44%.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.