Compania Cupru Min Abrud a anunţat, miercuri, într-un comunicat, că 2016 a fost cel mai bun an din istoria societăţii, care a realizat cea mai mare producţie de cupru, a reuşit să îşi plătească toate datoriile şi a mărit salariile angajaţilor care erau nemodificate din anul 2013.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a Cupru Min Abrud, în 2016 societatea a realizat 7.800 tone de cupru, care este cea mai mare producţie anuală de cupru din istoria companiei şi a livrat într-o singură lună 9.000 tone de concentrat de cupru. De asemenea, anul trecut, societatea minieră a realizat economii în valoare de 600,000 euro ca urmare a aplicării noii strategii de achiziţii.

Tot în 2016, au crescut veniturile nete ale salariaţilor de la 3.057 lei la 3.689 lei, salariile fiind nemodificate din anul 2013, şi au început achiziţiile majore în cadrul programului amplu de modernizare si dezvoltare la cariera şi uzina de preparare.

"2016 a fost cel mai bun an din istorie, in care cifrele de producţie au atins cote fără precedent, într-un context economic nefavorabil! Consiliul de Administraţie, instalat în vară, a introdus un nou model de conducere a afacerii, bazat pe implicare nemijlocită, pe o relaţie continuă cu echipa executivă, pe evaluarea riguroasă a proceselor şi mizând pe competenţele autentice, dovedite, ale oamenilor. Anul 2017 trebuie să fie anul confirmărilor, al continuării proceselor de modernizare tehnologică şi organizaţională”, se arată în comunicatul citat. 

Potrivit sursei citate Cupru Min va beneficia, pentru prima dată, "de conducerea unor directori executivi, recrutaţi conform standardelor internaţionale în domeniu care sunt angajaţi pe baza unui mandat de patru ani şi a unei liste concrete de obiective economice şi profesionale. Cupru Min se aliniază astfel companiilor moderne care îşi fundamentează succesul pe principiul meritocraţiei şi al guvernanţei corporative”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.