Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, joi, că proiectul cu măsuri privind administraţia locală are trei mari părţi, toate cele trei fiind importante, dar ”dacă toată lumea se uită la posturi înseamnă că avem o problemă de abordare în administraţie”. Potrivit acestuia, este vorba despre o măsură de eficientizare prin care, de exemplu, un funcţionar public de specialitate dintr-o comună, care poate lucra cu normă de patru ore la o comună să poată să lucreze cu patru ore în comuna alăturată, deoarece acum legea interzice acest mecanism. Cseke Attila a afirmat că, în momentul în care termină acest pachet de administraţie, va relua procedura de reorganizare a Ministerului Dezvoltării şi a instituţiilor subordonate.
”Trăim într-o democraţie în care fiecare are dreptul de a-şi spune punctul de vedere. Nimeni nu poate limita acest drept. Suntem şi diferiţi, nu suntem la fel. Doi oameni au gânduri diferite. Deci, faptul că autorităţile locale sau unii primari au adus critici sau puncte de vedere prin care critică acest pachet este un exerciţiu democratic pe care Guvernul şi ministrul Dezvoltării îl acceptă, drept pentru care, astăzi, am avut a şasea întâlnire de când discutăm de acest pachet, a şasea întâlnire cu structurile asociative ale autorităţilor locale. Am discutat ori de câte ori s-a solicitat această dezbatere, iar proiectul a fost îmbunătăţit, cred că acest lucru îl recunosc şi primarii care eventual critică proiectul”, a declarat ministrul Dezvoltării, joi, după şedinţa de Guvern, întrebat în legătură cu întâlnirea cu reprezentanţii comunelor, care spun că au deficit de personal, de fapt, la primării, iar funcţionarii ameninţă că vor face grevă.
Cseke Attila a explicat că proiectul are trei mari părţi şi toate cele trei sunt importante.
”Dacă toată lumea se uită la posturi, înseamnă că avem o problemă de abordare în administraţie. Dacă ne sunt importante doar posturile, atunci, şi nu ne uităm la cealaltă parte care este la fel de importantă, cu creşterea capacităţii financiare a autorităţilor locale, pentru că noi, într-adevăr, cred că pentru prima dată am adus în dezbatere publică problema, inclusiv a comunelor mici care nu îşi încasează debitele pe care ar trebui să le încaseze. Vorbim despre faptul că, din venituri proprii, nu se pot susţine cheltuieli de personal, dar, de data aceasta, Guvernul vorbeşte despre faptul că îţi creezi mecanisme prin care fondurile de care ar trebui să dispui să le şi ai. Deci, creăm şi mecanisme de acest gen şi acest lucru este important. Degrevăm autorităţile locale de anumite sarcini, cel puţin pe pachetul de administraţie. Deci această dezbatere, aceste întâlniri pot continua fără niciun fel de problemă. Am avut propuneri foarte constructive şi de la Asociaţia Comunelor şi de la celelalte structuri asociative, toate cele pe care le-am considerat bune, corecte, le-am preluat. Nu cred, de altfel, că va exista vreodată în istoria României, în democraţie, un proiect care să fie lăudat de toată lumea. Cred că este democratic şi este oarecum de aşteptat ca, proiectele de o asemenea anvergură, de reformă atât de amplă, de 50 de pagini, cu atât de multe probleme care sunt prevăzute acolo, să aibă şi critici”, a artăat el.
Ministrul Dezvoltării a arătat că singurul sistem aplicabil pe număr de personal care există în administraţia publică este la administraţia publică locală, din 2010, Ordonanţa 63.
”La administraţia centrală, nu există un asemenea sistem şi este o deficienţă. Dacă mă întrebaţi pe mine, dacă poate fi creat un asemenea sistem în care să spunem că toate ministerele, de exemplu, se încadrează la 600-700 de angajaţi, v-aş răspunde acum că nu cred. Sunt specificităţi între aceste ministere, sunt diferenţe majore. Asta înseamnă - şi în dezbaterea cu autorităţile locale şi domnul prim-ministru şi eu am spus foarte clar - că nu se poate ca numai la autorităţile locale să eficientizăm activitatea. În mod evident, şi în administraţia publică centrală şi la ministere, şi eu pot să mă refer la ministerul pe care, efemer, îl conduc. Ce am dorit să facem în mai n-am mai reuşit să facem, cum terminăm acest pachet de administraţie, vom relua procedura de reorganizare a ministerului şi a instituţiilor subordonate, categoric”, a precizat Cseke Attila.
Potrivit acestuia, este vorba despre o măsură de eficientizare în sensul în care, în două comune alăturate, în care este un funcţionar public de specialitate sau chiar şi un secretar general care ar putea să fie folosit şi într-o altă comună decât acolo unde are funcţia de bază, să poată fi folosit, astfel încât de serviciile publice ale unui profesionist să se bucure cât mai mulţi cetăţeni.
”Aceasta este ideea principală. Faptul că o funcţie publică este ocupată cu normă întreagă sau normă parţială sau, în urma unei reorganizări, eventual anumite posturi dispar, este la decizia autorităţii locale, a primarului şi a Consiliului Local. Nu impune nimeni nimic în această lege. Se dă o posibilitate de eficientizare, astfel încât specialişti care pot lucra cu normă de patru ore la o comună să poată să lucreze cu patru ore în comuna alăturată, astfel încât toţi cetăţenii din acele două comune să beneficieze. Astăzi, legea interzice acest mecanism - un funcţionar public nu poate lucra decât la o singură instituţie. Noi încercăm să le dăm posibilitatea să acopere un teritoriu mai mare”, a adăugat Cseke.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, luni seara, la Antena 3, că măsurile privind reforma administraţiei locale vizează rducerea a peste 40.000 de posturi. Potrivit acestuia, impactul financiar anual urmează să fie de 2,2 miliarde de lei.
”Această tăiere la nivelele cabinetelor demnitarilor se aplică şi la nivel central, acolo sunt tăieri şi la cabinetul prim-ministrului, a vicepremierilor, a miniştrilor, a secretarilor de stat şi aşa mai departe, deci este o reducere a numărului de consilieri de sus până jos şi într-adevăr este de peste 6.000 de posturi. Pe partea de Poliţie Locală sunt peste 4.000 de posturi care se taie. Iar cu aplicarea acelui procent de 20% e vorba de peste 30.000 de posturi. În total, peste 40.000 de posturi în administraţia locală şi impactul financiar al acestei părţi, la care am lucrat noi, este de 2,2 miliarde de lei anual, atât este economia din aceste măsuri", a declarat Cseke Attila.
Ministrul a motivat acest lucru prin faptul că trebuie să crească veniturile autorităţilor locale, ”ştiind că suntem într-un an greu şi probabil şi anul viitor va fi un an greu”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.