Bursele europene au închis miercuri în scădere, investitorii analizând politicile monetare, datele economice şi rezultatele financiare ale companiilor, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Indicele paneuropean Stoxx 600 a coborât cu 0,2%, inversând creşterile din prima parte a tranzacţiilor. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de acţiunile din sectorul bancar şi cel auto, de aproape 1%.

Titlurile din sectorul tehnologiei au urcat cu 1,7%, după ce Netflix a anunţat că se aşteaptă la o creştere a numărului de abonaţi în gtrimestrul al treilea.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,2%, FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,44%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,27%, iar FTSE MIB al bursei din Milano cu 1,6%.

În Europa, au existat ştiri pozitive, potrivit cărora Rusia şi Ucraina se apropie de un acord care ar pune capăt blocării exportului de cereale. Totodată, este probabil ca Nord Stream 1 să reia la timp exporturile de gaze spre Europa, după încheierea perioadei de revizie.

O ştire a a influenţat negativ piaţa este accelerarea inflaţiei din Marea Britanie la un nou maxim al ultimilor 40 de ani, de 9,4% în termeni anuali, în luna iunie, alimentată de creşterea preţurilor alimentelor şi energiei.

Acţiunile Uniper au înregistrat miercuri cea mai mare creştere, de aproape 13%, pe fondul discuţiilor cu guvernul german privind susţinerea financiară a companiei de energie.

Titlurile Volvo Cars au consemnat cea mai mare scădere, de peste 5%, în urma revizuirii estimărilor referitoare la vânzări şi a unor rezultate financiare sub aşteptări în trimestrul al doilea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.