Acţiunile europene au închis marţi în creştere, inversând pierderile iniţiale, participanţii de pe piaţă monitorizând îndeaproape evoluţia euro şi datele economice, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat tranzacţiile în urcare cu 0,4%, majoritatea sectoarelor şi burselor majore fiind în teritoriu pozitiv.

Acţiunile pentru servicii financiare au condus câştigurile, cu un avans de aproape 2%, în timp ce acţiunile companiilor de petrol şi gaze au scăzut cu 1,2%.

Euro a inversat pierderile care au făcut ca moneda unică să se apropie de paritatea cu dolarul, marţi dimineaţă, fiind tranzacţionat în urcare cu 0,2%, la 1,006 dolari pe unitate.

În prima parte a sesiunii, moneda euro a scăzut cu 0,4%, la 1,0001 dolari pe unitate, criza aprovizionării cu energie a zonei euro şi problemele economice continuând să aibă un efect negativ asupra monedei unice.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a crescut cu 0,5%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,8%, iar FTSE 100 al bursei din Londra a avansat cu 0,2%.

În privinţa acţiunilor individuale, titlurile companiei energetice EDF din Franţa au fost printre cele mai performante, cu o creştere de peste 6% după ce două surse au declarat pentru Reuters că guvernul francez este gata să plătească peste 8 miliarde de euro pentru a readuce gigantul energetic sub controlul deplin al statului.

Guvernul francez a anunţat săptămâna trecută că va naţionaliza compania la care deţine deja 84% din titluri.

Cea mai slabă performanţă în indicele Stoxx 600 a fost compania suedeză de comunicaţii cloud Sinch, în scădere cu peste 13%, care a extins pierderile înregistrate luni. Compania a declarat că profitul din trimestrul al doilea va fi afectat, după ce a reevaluat costul istoric al bunurilor vândute, potrivit Reuters.

Acţiunile companiilor de petrol şi gaze au fost volatile marţi dimineaţă, oscilând între teritoriu pozitiv şi negativ, investitorii cântărind riscurile legate de aprovizionarea cu gaze a Europei, după ce Rusia a suspendat livrările de gaze către Germania prin conducta Nord Stream 1, pentru întreţinerea anuală de vară.

În ceea ce priveşte datele, încrederea investitorilor germani a scăzut brusc în iulie. Institutul de cercetare economică ZEW a anunţat marţi că indicele său privind încrederea în economie a scăzut la -53,8 puncte de la -28 luna trecută.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.