Fostul ministru al Economiei Bogdan Ivan a precizat că nu a aprobat majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de administraţie al Fabricii de pulberi Făgăraş, aşa cum a susţinut actualul ministru, Radu Miruţă.
Ministrul Bogdan Ivan, care a deţinut funcţia de ministrul al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului până la 23 iunie 2025, a afirmat, sâmbătă, că nu a aprobat majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de administraţie al Fabricii de pulberi Făgăraş.
El a amintit că a declarat şi anterior că nu a fost de acord cu această majorare.
”Am blocat aberaţia asta pentru că întâmplător au nevoie şi de susţinerea ministrului Economiei ca să poată să treacă astfel de aberaţii pe care au am refuzat să le semnez şi să le accept. Această companie nu este în cea mai bună situaţie şi nu am văzut o creştere a performanţei şi un plan de redresare care să mă convingă că aceşti oameni merită bani în plus. Am alocat încă de la începutul anului pentru această companie 20 de milioane de euro pentru investiţii directe în două linii de fabricaţie. Au început procedurile, dar încă nu sunt mulţumit de modul în care se desfăşoară”, a afirmat el, la Antena 3, în 20 iunie 2025
Totodată, ministrul Bogdan Ivan a precizat că creşterile de indemnizaţii pot fi luate în calcul doar în cazul în care companiile demonstrează o performanţă reală şi sustenabilă, iar până atunci, orice astfel de solicitare va fi respinsă.
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a susţinut că noul Consiliu de Administraţie de la Fabrica de Pulberi din Făgăraş şi-a majorat indemnizaţiile de 12 ori ”cu nesimţire şi cu acordul ministrului”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...