Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat că au început plăţile pentru fermierii din sectorul cerealelor şi seminţelor oleaginoase, pentru compensarea pierderilor economice cauzate de creşterea importurilor din Ucraina şi va fi virată o sumă totală de peste 274 milioane lei, bani europeni şi din bugetul naţional. Social-democratul a mai spus că este pentru prima dată când este acordat un astfel de sprijin tuturor fermierilor care au depus o cerere unică de plată în anul 2022 pentru cel puţin un hectar cultivat, de porumb, orz, floarea soarelui şi rapiţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Promisiune îndeplinită! Banii pentru motorină, în conturile fermierilor. Au început plăţile pentru fermierii din sectorul cerealelor şi seminţelor oleaginoase, pentru compensarea pierderilor economice cauzate de creşterea importurilor din Ucraina. Virăm în conturile fermierilor peste 274 milioane lei, bani europeni şi din bugetul naţional şi este pentru prima dată când se acordă un astfel de sprijin tuturor fermierilor care au depus o cerere unică de plată în anul 2022 pentru cel puţin un hectar cultivat, de porumb, orz, floarea soarelui şi rapiţă”, a scris Florin Barbu, marţi pe Facebook.

El a mai explicat că „practic, fermierii din sectorul vegetal primesc un sprijin financiar de 2 lei/ litru, pentru 50% din consumul de motorină utilizată pe parcursul anului 2022”.

„Având în vedere şi schema de ajutor de stat privind reducerea accizei la motorină, o parte importantă dintre fermierii noştri din sectorul vegetal vor beneficia de un sprijin total din partea Guvernului de 3,63 lei/litrul de motorină folosit în lucrările agricole efectuate în anul 2022, ceea ce înseamnă cam jumătate din preţul carburantului”, a completat Barbu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.