Apple ar fi dorit ca modelul de Apple Watch pe care urmează să îl lanseze anul acesta să funcţioneze complet autonom, dar nu a reuşit să creeze un produs viabil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform unui material publicat de Bloomberg News, Apple ar fi dorit să implementeze în Apple Watch toate modulele necesare pentru funcţionarea autonomă a acestuia, fără a mai fi necesară conectarea la iPhone. Din păcate, compania americană s-a lovit de problema duratei reduse de viaţă a bateriei.

Din ceea ce susţin cei de la Bloomberg, cauza a fost modulul GSM. Cantitatea de energie necesară pentru funcţionarea acestuia a fost prea mare şi avea un impact negativ major asupra autonomiei dispozitivului.

Apple a demarat inclusiv negocierile cu operatorii GSM din Statele Unite şi Europa pentru comercializarea unui Apple Watch care putea fi folosit ca telefon mobil.

În cele din urmă, compania americană a trebui să-şi amâne planurile pentru smartwatch-ul complet autonom şi că caute între timp soluţii pentru un modul GSM care să necesite mai puţină energie. Dacă reuşesc să creeze unul sau să găsească un furnizor de module GSM cu consum redus de energie, nu ar fi o idee rea să pună unul şi pe iPhone.

Între timp, rămân valabile informaţiile vehiculate până acum despre modelul de Apple Watch care ar urma să fie lansat în septembrie. Acesta se pare ca va dobândi un modul GPS şi va realiza funcţia de localizare singur, nemaifiind necesară conectarea la iPhone în acest scop.

Chiar dacă nu vom putea vorbi anul acesta la Apple Watch ca James Bond, cu suportul GPS, smartwatch-ul celor de la Apple va putea oferi utilizatorului acces la o serie întreagă de aplicaţii care folosesc localizarea pentru a funcţiona.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.