Actriţa Viola Davis, premiată cu Oscar în urmă cu doi ani, va interpreta rolul fostei prime doamne Michelle Obama în serialul „First Ladies”, aflat în lucru la Showtime, informează Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reţeaua de televiziune l-a angajat pe romancierul Aaron Cooley pentru a scrie scenariul. El va fi şi producător executiv.

Serialul va prezenta poveşti ale primelor doamne din istoria Statelor Unite. Primul sezon le va avea în centru pe Eleanor Roosevelt, Betty Ford şi Michelle Obama.

Davis va fi, de asemenea, producător executiv împreună cu Julius Tennon, prin JuVee Productions. 

Michelle Obama a mai fost portretizată în film, dar niciodată într-o producţie pentru televiziune. Între altele, rolul ei a fost jucat de Tika Sumpter în „Southside With You” (2016).

Viola Davis, în vârstă de 54 de ani, este cunoscută pentru roluri din filme ca „Doubt” (2008), „The Help” (2011) şi „Fences” (2016), care i-au adus câte o nominalizare la Oscar. Pentru rolul secundar din drama „Fences” a primit trofeul în 2017. Partitura din „How to Get Away with Murder” i-a adus două nominalizări la Globurile de Aur şi, în 2015, un trofeu Primetime Emmy.

În 2020, serialul „How to Get Away with Murder”, în care Viola Davis deţine rolul principal, se va încheia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.